Poveşti ratate

O seară cu nostalgii. Clopote din trecut vin să bată la poarta sufletului, redeşteptând fâlfâiri de aripi pe care le crezuseşi moarte pentru totdeaua… Nimic nu trece în suflet, toate rămân neschimbate, la fel de intense, de vii… Mereu aceleaşi întrebări: cum ar fi fost dacă? Mereu fericirea se amână pe termen nelimitat, întrezărită, dar niciodată atinsă… Mereu nişte de ce-uri se încăpăţâneză să persiste, în ciuda faptului că n-au primit şi nu vor primi niciodată răspuns.

Te gândeşti, adesea, că Dumnezeu a vrut mereu să-ţi încerce răbdarea, să vadă dacă şi câtă ai. Habar n-ai dacă ai trecut sau nu testul. Cert e doar atât: ceea ce ai cerut nu ţi s-a îngăduit, sigur cu un scop, sigur pentru că nu era, încă, vremea lui.

Te urmăreşte şi-acum ideea fixă că, dacă ai fi primit această şansă, lucrurile ar fi stat altfel… Prietenii spun că e o nerozie, poate aşa şi e, dar ai fi vrut să ai posibilitatea măcar a certitudinii că greşeşti tu şi că au dreptate ei… Îţi spui că, fără-ndoială, n-ai avut-o sigur cu un rost, dar pe care nu-l înţelegi şi, undeva, în tine, nici nu-l consideri drept…

Albă-ca –zăpada şi-a amintit azi de prinţ: el i-a spus că-şi doreşte în viaţa sa o femeie precum Katarine Hepburn în „The African Queen”. Ea i-a zâmbit şi i-a spus- pentru a câta oară?- că e posibil să aibă ceea ce-şi doreşte… Şi azi, ca şi altădată, a fost în zadar, el a procedat la fel ca-ntotdeauna… Şi mai vorbea de perseverenţă!!!

Albă – ca - zăpada a fost, din nou, subiectul unor experimente şi motiv de obţinere a sentimentului superiorităţii, atât de necesar… De ce nu, în definitiv, dacă asta îl face pe prinţ fericit ? Fie şi asta , una în plus, le-a cam pierdut şirul, dar cică nu se moare din asta, e ceva legat de-un măr, dacă-şi mai aduce ea bine aminte…

Ca mai mereu, rămâne impresia frustrantă : eroii unei absolute glume, fără poantă, însă…