vineri, 14 iunie 2013


Mi-e frică, Doamne, c-am ajuns

Demult la mijloc şi nu ştiu

Ce-s, întrebare sau răspuns,

Sunt mort sau încă mai sunt viu?


Ciudate sunete m-ating

Şi-mi lasă urme sângerii,

Ninsorile care mă ning

Sunt prea târzii, sunt prea târzii.


Unde-am greşit şi ce cuvânt

De frica mea s-a pribegit?

Şi cărui dor i-am fost mormânt,

Şi cărui soare asfinţit?


Arată-mi calea şi mă duc

Fără privirea cea-napoi,

Dar dă-mi o lacrimă de cuc

Pe-o frunză mică de trifoi.


Să-mi fie candelă de drum,

Să-mi ţie noaptea de urât,

Când mă vor spânzura cu fum

Să-mi cânte-ncet, atât, atât.

„Vitrion, Năică!”

     Vitriolul este vechiul nume al acidului sulfuric, cunoscut încă de pe vremea învățatului teolog și filosof, preocupat în egală măsură ș...