Cumpănim adeseori mult şi luăm deciziile cele mai proaste, probabil pentru a le face dreptate celor care spun că deciziile mari, cu cele mai multe şanse de izbândă, se iau pe neaşteptate, ascultând de o voce interioară care e mai puternică decât raţiunea.

Ştii oameni care, într-un moment de inspiraţie au "tras lozul cel mare", cum se spune, au flatat hazardul şi acesta i-a răsplătit. Aşa cum ştii şi oameni care au chibzuit minuţios, ani în şir la o decizie majoră şi , când au luat-o, s-a dovedit a fi greşită. Cum e mai bine, nici acum nu ai certitudinea ...

Te frămânţi, te străduieşti să faci totul ca la carte, să atingi perfecţiunea, să nu dezamăgeşti pe nimeni şi , deodată, lucrurile îţi scapă de sub control, rezultatele la care ajungi împotriva voinţei tale sunt alandala şi nimic nu e ca-n reţetă... de-ar exista o reţetă!

Ştii oameni care trăiesc într-un prezent continuu, ignorând complet ziua de mâine, ba chiar şi clipele imediat următoare, care nu-şi pun atâtea probleme existenţiale, care nu despică atât firul în patru, se abandonează actului trăirii fără nicio rezervă. Îi priveşti uneori cu jinduirea firească de a reuşi exerciţiul de empatie măcar pentru o zi, să afli cum e... Haotic, în afara oricăror cutume şi a oricărui conformism, inegal şi teribil, dar e foarte probabil ca haosul ăsta să aibă un gust de libertate necunoscut ţie şi celor ce robesc pe ogorul gândurilor fără odihnă, a grijilor consecvente şi a nenumăratelor scrupule...

Uneori, un dor de eliberare îşi ţipă răguşit drepturile şi zgâlţâie gratiile sufletului... Uneori, un freamăt de revoltă se ridică din străfundurile fiinţei tale epuizate de atâta aşteptare fără rost şi abisurile aduc la suprafaţă binecunoscutele "de ce"-uri... Fără rost şi ele, ca mai toate...

Damnarea e încă o realitate pe care nu poţi s-o accepţi, e încă un nonsens cu care trebuie să trăieşti. Cel mai greu e că, pentru toate, trebuie să găseşti echilibrul şi dreapta măsură.

Trec fulgerate gânduri prin noaptea dindărătul tâmplelor şi nu vezi nicăieri niciun liman. Însă ştii că e, dar n-ai ochi să-l vezi, deşi e atât de aproape de tine, la distanţa unui gând fierbinte, a unui gest de plecare a genunchilor şi a frunţii: "Şi nu ne duce pe noi în ispită şi ne izbăveşte de cel viclean..." Amin.