duminică, 1 martie 2015

Faust, la cald


Faust, văzut azi e la MEZZO, e de neuitat. O frumusețe gravă, o sfășietoare înlănțuire de glasuri și pasiuni. Faust montat de Metropolitan în 2011, într-o viziune modernistă, surprinzătoare prin îndrăzneală, e de-a dreptul mare. Un Kaufmann sublim, o Margaretă în persoana Marinei Poplavskaya suficient de convingătoare pentru urechile mele de nespecialistă, un Pape de-a dreptul mefistofelic- ce-aș mai putea spune altceva decât m-a fascinat și m-a țintuit în fața televizorului timp de 4 ore, aproape fără să-mi doresc să se mai sfârșească.
Minunate duetele Faust-Margareta, înfricoșător sarcasmul lui Pape, sfâșietoare suferința Margaretei, înălțătoare moarte ei, înfățișată ca o ispășire a suferințelor din iubire și a propriilor păcate, urcând o scară la cer, singur și înspăimântător sfârșitul lui Faust... 
Deși nu sunt o adeptă a modernizării poveștilor clasice, nu mi-a displăcut ideea pe care am văzut-o în regia spectacolului. Un Faust în laboratorul unui fizician care fabrică bomba atomică, plasat între cele două războaie mondiale, un Faust și un Mefistofel îmbrăcați elegant, ca-n filmele cu gangsteri, cu floare la butonieră, o moarte a Margaretei ca o scară la cer au dat bine. Cei de la MET au reușit să facă un spectacol extrem de lung să fie captivant. Poate și cu ajutorul tehnologiei, cu ecrane uriașe de proiecție în spate, cu un cor care suna excelent, cu o punere în scenă a nopții valpurgice de-a dreptul coșmarești... 
Mă gândesc, din nou, ca prostul care are o revelație în mijlocul mulțimii: genial Goethe, dacă și azi e înțeles în atât de multe feluri!
Te pune mereu pe gânduri slăbiciunea firii umane, ușurința cu care cedăm în fața ispitei, nevoia asta insațiabilă de fericire, de împlinire prin iubire, de atingere a fantasmei întrezărite- visul din toate cel mai efemer... Imaginea Margaretei cu mințile bolnave, sfâșietoare apariție, legănându-și în brațe o eșarfă albă, prefigurarea  copilului ucis sub impulsul nebuniei nu-mi va iesi prea ușor din minte. 
Revenind la muzică- subjugă! Am regretat că am vecini, că n-am putut lăsa volumul la maximum. Vocea lui Kaufmann e absolut minunată, cu modulații și inflexiuni atât de tandre și de sensibile, că face dintr-o partitură relativ greoaie, nu atât de muzicală precum Tosca sau Traviatta, o încântare. Nu mai uiți niciodată Salut demeure chaste et pure sau duetul de dragoste din actul al II-lea dintre Faust și Margareta... Absolut minunat! Și interpretarea actoricească a fost, de asemenea, la superlativ! Un Faust cu suflet, o Margaretă dramatică, un Mefisofel sardonic, care conduce dansul în primul act- un Gounod surprinzător pentru mine, profana!
Mi-ar plăcea să văd un Faust montat la noi, poate aș regăsi magia pe care-am simțit-o în această zi, vizionând montarea de la Metropolitan. De văzut și revăzut mereu, ca un punct de referință.  Un mărțișor superb, pe care n-am să-l uit, cu siguranță, niciodată.

Duduk

Ascult muzica armenească dintr-un instrument ciudat de melancolic, numit duduk, mănânc bomboane dulci-acrișoare cu fructe și citesc Balzac, ”Femeia la treizeci de ani”. Îmi fac singură mărțișorul sufletului meu și mi-e tare bine, deși afară e un cer cenușiu, care sfidează primăvara din calendar.
Mi-am prins la mână un șnur alb-roșu, împletind în simbolistica lui viața și moartea, vara și iarna, mai-știu-eu- ce, dar m-am conformat tradiției și simt că nimic rău nu mă mai poate atinge.
N-am niciun regret. nu-mi mai pare rău de nimic, probabil că experimentez fericirea simplă și inconștientă. De-ar fi toate zilele așa!...

„Vitrion, Năică!”

     Vitriolul este vechiul nume al acidului sulfuric, cunoscut încă de pe vremea învățatului teolog și filosof, preocupat în egală măsură ș...