Nu dorm, de niște zile, decât sporadic, o oră-două. Nu pot. Citii pe facebook dimineață că mai multă lume nu doarme, nu-s doar eu minunea. Slavă Domnului, nu din motivele mele, dar, orișicât! Parcă tot e ceva să nu te mai simți unic! :)
Fusei la coafor să mă fac și mai blondă. Mi-a ieșit, sunt mai blondă, dar nu mai fericită, prin urmare, blondul nu e sinonim cu fericirea. Bun și atât!
La coafor, lume multă, un zumzet stresant de uscătoare, bipuri, chaturi, muzica de pe un canal de muzici comerciale, povești cu soacre, cure de slabire, cadouri de crăciun, gene false, zăpadă și copii. Mulți, cam prea mulți pe metru pătrat și gălăgiosi. O duduie blondă, cu care trebuie să am grijă de-acum să solidarizez măcar formal, căci intru treptat în gașca lor, în colanți și cu nemulțumiri casnice își pune gene false. Progenitura din dotare, la fel de blondă ca și mă-sa, numai că de la Doamne-Doamne, cere imperios să fie spălată pe cap și să ii se facă bucle. Zis și făcut! După cosmetizarea mă-sii, fiica se urcă pe scaun și este tunsă, sub atenta supraveghere a mamei, este uscată și i se fac buclele comandate. Nimic nou până aici, s-ar zice și pe bună dreptate s-ar zice! În timpul ăsta, mă-sa, mândră de progenitura-i cu ochii albaștri, rotunzi, ca două peruzele vii, o indeamnă să glăsuiască: ia, spune, mami, pe cât ești tu născută! Răspunsul vine... nu mai rețin cu exactitate, dar mă frapează anul: 2009. Deci, câți ani ai tu, mami? 5 ani și nouă luni, vine prompt răspunsul fetiței, foarte mândră să arate că știe să socotească.
Fața mamei, cu genele false și dese, fluturânde, date cu rimel, se umfă de orgoliu că ne-a demostrat ceva, nu înțeleg prea bine ce, probabil cât de precoce e fie-sa în ritualurile de înfrumusețare feminină și ce mamă modernă e ea, dar fetița marchează și spune ceva de genul că buclele nu-s pentru ziua ei, ci fac, probabil, parte din rutina cotidiană. Asta ca să înțeleagă toată lumea, dacă nu cumva n-a prins ideea!
După executarea splendidelor bucle ale copilei, se trântește pe scaun și mă-sa, pentru operațiunea de întindere a podoabei capilare cu placa încinsă, apoi apare (de undeva, nu știu de unde, căci spectacolul era năucitor) și bunica fetiței, prospăt tunsă mai devreme, realizez, căci o văzusem pe scaun când intrasem, își iau calabalâcul, îi îndeasă copilei pe capul cu buclele serafice o căciulă de blană, mă-sa își străngea coama și-o ascunde sub o glugă și pornesc, tustrele, către mașina parcată pe undeva, sub nămeți, pe o stradă lăturalnică, bodogănind că nu vor putea s-o deszăpezească...
Rămân siderată pe canapeluța unde așteptam, cuminte, să-mi dea cineva jos din păr niște bucăți de folie de staniol, ca să obțin dreptul de-a intra în rândul blondelor civilizate și să justific, oarecum, de ce pierdui două ore și mai bine între comportamente ale căror resorturi nu le pricep.
Doamne, mare ți-e grădina! Și, deși e atât de mare, încape perfect într-un coafor de parter de bloc de cel mult trei metri pe trei metri, la cea mai dulce și mai optimistă coafeză care există pe lume.
Venii acasă cu bretonul intrându-mi în ochi și stau cu ochii pierduți pe fereastră, fără să-mi pot scoate din cap expresia de gravitate solemnă și de mulțumire de sine a fetiței cu buclele stilizate, așteptându-și cuminte mama, în timp ce butona un pic rețelele de socializare.
Ochii ei albastri, ca două globuri de peruzea cu genele curbate, desenându-i grațios, erau senini și frumoși, dar lipsiți de ceva ce m-aș fi așteptat eu să găsesc acolo... Și mi-e o frică teribilă că o să găsesc acel ceva din ce în ce mai rar, din ce în ce mai rar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu