Nu dorm, de niște zile, decât sporadic, o oră-două. Nu pot. Citii pe facebook, dimineață, că mai multă lume nu doarme, nu-s doar eu minunea nesomnului. Slavă Domnului, nu din motivele mele, dar orișicât! Parcă tot e ceva să nu te mai simți unic! :)
Fusei la coafor să mă fac și mai blondă. Mi-a ieșit, sunt mai blondă, dar nu mai fericită, prin urmare, blondul nu e sinonim cu fericirea. Bun și atât!
La coafor, lume multă, un zumzet stresant de uscătoare, bipuri, chaturi, muzica de pe un canal de muzici comerciale, povești cu soacre, cure de slabire, cadouri de Crăciun, gene false, zăpadă și... copii. Mulți, cam prea mulți pe metru pătrat și foarte gălăgiosi.
O duduie blondă, cu care trebuie să am grijă - de-acum - să solidarizez măcar simbolic, căci intru treptat în gașca lor, a blondelor mai mult sau mai puțin platinate, înveșmântată numai în colanți și cu nemulțumiri casnice la purtător, își pune gene false. Nu e singură; are în dotare progenitura aferentă - cel puțin deocamdată, cum pot să observ. Fetița, la fel de blondă ca și mă-sa, numai că de la Doamne-Doamne, cere imperios să fie spălată pe cap și să i se facă bucle. Zis și făcut!
După cosmetizarea măică-sii și executarea măturilor de pe pleoape, fiica se urcă pe scaun și este tunsă, sub atenta supraveghere maternă, de parcă ar fi o operațiune militară de mare risc. După, este uscată și i se execută buclele comandate - standard, cu zîmbetul de rigoare. Nimic nou până aici, s-ar zice, și pe bună dreptate s-ar zice! Numai că de-aici începe distracția:
Mama, mândră de progenitura-i cu ochii albaștri, rotunzi, ca două peruzele vii, o indeamnă să glăsuiască, spre epatarea tuturor celor din salonul de înfrumusețare: „Ia, spune, mami, pe cât ești tu născută?!” Răspunsul vine... nu mai rețin cu exactitate, dar mă frapează anul: 2009. „Deci, câți ani ai tu, mami?” întreabă mândra mamă, gata să lase tot coaforul lat cu abilitățile matematice ale copilei. „5 ani și nouă luni”, vine prompt răspunsul fetiței, însoțit de un zâmbet cu bucle.
Fața mamei, cu genele false și dese, fluturânde, date cu rimel, se umfă de orgoliu că ne-a demostrat ceva. Nu înțeleg prea bine ce. Probabil cât de precoce e fiică-sa în matematică... și în ritualurile de înfrumusețare feminină. Dar mai ales ce mamă modernă este dânsa. Aplauze, vă rog!
Copila prinde ideea din zbor și precizează, pentru ca audiența să priceapă corect, că buclele nu-s pentru ziua ei — sunt parte din rutina cotidiană. Să nu existe confuzii.
După executarea splendidei coafuri a fetiței, se trântește pe scaun și mă-sa, pentru operațiunea de întindere a podoabei capilare cu placa încinsă. Apoi apare în scenă și bunica fetiței (de undeva, nu știu de unde, căci spectacolul era năucitor), prospăt tunsă mai devreme (mi-o aminteam vag pe doamna pe care o văzusem pe scaun la intrarea mea). După ce-și strâng calabalâcul, îi îndeasă copilei pe buclele serafice o căciulă de blană, mă-sa își îndeasă coama sub glugă și pornesc, tustrele, să dea piept cu mașina îngropată în nămeți, bodogănind că nu vor putea s-o deszăpezească...
Rămân siderată pe canapeluța unde așteptam, cuminte, să-mi fie smulse foile de staniol din păr, ca să obțin dreptul de-a intra oficial în rândul blondelor civilizate. Încerc să justific, în sinea mea, de ce pierdui două ore și mai bine între comportamente ale căror resorturi nu le pricep, sincer. Îmi trec gânduri spiralate prin capul meu blond: bucle la 5 ani, gene false la 25, apoi ce urmează, resemnare elegantă după 40? Iar eu, proaspăt blondificată, sunt unde? Exact între bucle și resemnare...
Mă rog, dacă tot nu dorm...
Doamne, mare ți-e grădina! Și, deși e atât de mare, încape perfect într-un coafor de parter de bloc, de cel mult trei metri pe trei metri, la cea mai dulce și mai optimistă coafeză care există pe lume.
Și uite-așa, mă trezesc întrebându-mă dacă nu cumva buclele și genele false sunt noua cale a iluminării...
Venii acasă cu bretonul intrându-mi în ochi și stau cu privirea pierdută pe fereastră, fără să-mi pot scoate din minte expresia solemnă și mulțumită de sine a fetiței cu buclele stilizate, așteptându-și cuminte mama, în timp ce butona puțin rețelele de socializare.
Ochii ei albaștri, ca două globuri de peruzea, cu genele curbate desenându-i privirea grațios, erau senini și frumoși, dar lipsiți de ceva ce m-aș fi așteptat eu să găsesc acolo… ceva ce mi-e teamă că vom găsi din ce în ce mai rar. Din ce în ce mai rar…
Și mi-e un dor nebun de un alt ritm, mai mulcom, mai firesc, care să anuleze ritmul ăsta nebun și idolatru, în care mintea nu mai trebuie cultivată, doar ondulată...
Seninătatea copilăriei ajunge și ea prinsă în același carusel al aparențelor, sulemenită la coafor și conectată la rețele, iar viitorul blond, oricât de strălucitor, va avea un preț… și nu mă refer la prețul vopsitului.Și exact ce ar trebui păstrat neschimbat ajunge primul la cosmetizat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu