La televizor, conversaţia primului ministru cu nişte ziarişti respectuoşi, decenţi, oripilaţi de cinismul şi lipsa de responsabilitate a premierului. Nici nu ştiu de ce m-am uitat: aşa, ca să am de ce să mă simt consternată. Un ziarist îi pune o întrebare primului ministru: "Dumneavoastră, dacă aţi fi medic la ţară, nu aţi accepta, să zicem, o găină, vine omul şi... ştiţi cum e la ţară..." răspunsul... previzibil, nu? Doamne, ce oameni, ce circ, ce ţară tristă!!!

Scuze peste scuze. Trist...

Dimineaţă de primăvară, soare mult şi blând, copacii pe care-i zăresc pe fereastră au prins verdele crud în ramuri, şi-l fâlfâie în adierea tânără a vântului... O zi frumoasă se anunţă, o zi frumoasă.

Mi-am făcut planuri să merg acasă la mama, să văd dacă prunii mei, pe care i-am plantat acum puţin timp, au prins viaţă... Mama zice că au muguraşi, la fel şi cele câteva mlădiţe de liliac, şi-o cred şi mă bucur, dar vreau să mă conving, ca Toma... De-aş putea avea motive de a tinde să cred şi celelalte, pe care mi le doresc cu încrâncenarea respirării!!!...

Mi-am amintit că-n vis îmi zâmbeai şi-mi spuneai nu. Ca întotdeauna, zâmbetul inimii mele, ca-ntotdeauna.

Mă rog în fiece zi pentru o minune, pentru un alt drum şi pentru o altfel de trezire, dimineaţa. Răspunsul până acum e tot nu, dar nu mă las, în perseverenţă nu mă-ntrece nici Catharine Hepburn, în "The African Queen". Ia te uită, ce gând nărăvaş! Îl iau de urechi şi-l pun la colţ: deocamdată.