Deseori, viața te pune în situații mai puțin fericite, în care ceea ce ți-ai proiectat tu în mintea ta plină de utopii rizibile pentru cei mai sceptici nu se întâmplă nicicum, ba tocmai pe dos. Și trebuie să le faci față cumva. Și le faci, de cele mai multe ori le faci. Traversezi cu greu anumite realități amare, cu inima ta îndărătnică și recidivistă grea și dureroasă în piept, ca o rană incurabilă, dar ajungi să le-nțelegi motivațiile, poate și sensul, dacă ești norocos... Și înțelegerea aduce cu ea acceptarea, iar să accepți e semn că te maturizezi, cel puțin așa spun teoriile. De cele mai multe ori, recidivantele doar acceptă și... îmbătrânesc, fără să se maturizeze cu adevărat vreodată. Și sunt încredințată că-i așa, căci dacă scrijelești mai adânc sub pojghița lor de suliman - a se citi comportament adecvat, rezonabil - dai acolo de aceleași latente și vorace speranțe, dorințe, nevoi - cam terfelite, ce-i drept, dar vii și la fel de ”periculoase”, ca niște bombe cu ceas...
Uneori, viața te pune în situația de-a înțelege acele realități incomode, care nu plac nimănui și care pun obrăzare cenușii sufletului. Înțelegi, de exemplu, că vorbele nu au totdeauna sensul de dicționar și că un ”nu îți fă griji!” înseamnă și ”vezi-ți de treaba ta, n-am nevoie de tine”, că ”niciodată” poate fi la fel de tangibil ca o piatră rece și lucioasă de mormânt.
Uneori, viața te pune în situația de-a înțelege că te ai doar pe tine, că te vei avea în continuare întotdeauna doar pe tine și că trebuie să accepți asta. Și că Dumnezeu îți dă răspunsurile pe care le meriți, nu pe care le dorești, oricât de înverșunat și de jalnic necumpătat ți le dorești...
Uneori, înțelegerea adevărurilor face totul mai simplu. Poate pentru că înțelegând, te eliberezi, îți faci curat pe dinăuntru și deschizi larg ferestrele să intre ziua de mâine. Alteori, înțelegerea te pune față în față cu vidul unei existențe în care tot ce-a fost crezut solid s-a năruit, căci fusese fundamentat pe erorile anterioare majore de judecată. Și golul poate fi, deseori, un gol al deznădejdii în care n-ai voie cu niciun chip să intri, căci drumul are sens unic...
S-a lăsat liniște și oboseala peste pleoapele grele. Mâine... Ziua de mâine vine din nou, iar asta e o speranță într-o binecuvântare divină.
Mulțumești lui Dumnezeu pentru că a oprit în văzduh ploaia și-a îngăduit oamenilor buni să-și îndeplinească visurile și să se bucure de roadele muncii lor. Mulțumești pentru bunătate și îndurare, mulțumești pentru că ți-au fost ascultate rugăciunile și știi că te încrezi într-un Dumnezeu bun și plin de iubire, Căruia, deși nu-L înțelegi și nu-L iubești destul, căci ești prea nemeritoriu om și prea ticălos, merită să I te predai, căci știi că El știe mai bine decât tine de ce... ceea ce tu nu înțelegi și nu accepți încă.
