Cred, dintotdeauna, că de Paşte trebuie să fii acasă, în casa mamei, lângă cei dragi, în linişte şi bucurie, în jurul mesei pline de bucate pregătite de mâinile dragi ale mamei.
Cred, dintotdeauna, că de Paşte nu e vreme de petrecere zgomotoasă, ci de armonie şi de blând răgaz, de rugăciune şi mulţumire, de gânduri pentru cei dragi care nu mai sunt cu tine decât în amintire...
Cred, dintotdeauna, că de Paşte trebuie să ai, pe lângă ouă roşii şi cozonac, bogăţie şi sărbătoare nu doar pe masă, ci în suflet. Şi recunoştinţă, nespusă, infinită recunoştinţă că încă mai e mama, că încă ai privilegiul să trăieşti minunea Învierii, că încă mai poţi să auzi, ca-n vremurile bune, vocea părintelui Bogdan care-ţi spune, din tot sufletul, ca nimeni altcineva: Hristos a înviat!
Cred, dintotdeauna, că eşti binecuvântat că poţi să te numeşti creştin şi să vii acasă cu lumina sfântă pe care-o ocroteşti cu mâinile şi cu aripile speranţei de mai bine, de iertare, de noi începuturi.
luni, 16 aprilie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
„Vitrion, Năică!”
Vitriolul este vechiul nume al acidului sulfuric, cunoscut încă de pe vremea învățatului teolog și filosof, preocupat în egală măsură ș...
-
De Sfânta Ana totdeauna mă va lega amintirea mătuşii mele, cea mai minunată femeie pe care-am cunoscut-o. A fost pentru mine mai mult decâ... -
Toamnă hâdă, vânt rece răvăşindu-mi părul, stropi de ploaie rece înlăcrimând obrazul, realitate pe care-o percep din ce în ce mai aprig, ma... -
Zi frumoasă. Cu soare, cu multe de făcut, cu zâmbete de copii, din nou. Gândul repetă , mereu, obsedant, ca o placă de patefon zgâriată, ace...