O dimineață cu parfumul caprifoiului risipindu-se cu generozitate peste tot. Ți-aduci aminte de dimineți de demult, acasă, la mama, de caprifoiul ce năpădește și-acum gardul cenușiu...
Iarbă udă, proaspăt tunsă, cafeaua cu lapte și un soi de bine pe care-l așteptai de mult.
Verde crud, pătat de sângeriul trandafirilor din loc în loc, iar în față o zi fără planuri, doar de așteptare. Telefonul întrerupe din când în când zumzetul mașinilor care se foiesc în sus și-n jos, vorbe tihnite cu Vera, soare palid pe cer spălăcit. Vacanță.
Dor de galben, dor de certitudini. Ultimele rânduri din Lawrence te-așteaptă cu reproș în geantă. Nu-i vreme, aștepți pe Ana și te bucuri de răcoare. Ploaia i-a bucurat pe toți, le citești destinderea și satisfacția pe fețe, un fel de uf! general: binecuvântată răcoare!
Glasurile se întretaie în memorie, parfumul de caprifoi plutește peste tot și peste toate, amuțesc resentimente, se duc departe cârcotelile șușotite pe banca galbenă, te bucuri că respiri dimineața umedă, că te bate vântul, că azi faci pe snoaba arborându-ți papucii Louis Vuitton primiți ieri (pe care nu-i înțelegi, n-au nimic special, totuși!!!), că e un răgaz să nu mai gândești la nimic, să fii, doar...
Se pare că nu uităm nimic din tot ce a fost esenţial în viaţa noastră. Uităm doar detaliile.
RăspundețiȘtergerenici măcar, mister...
RăspundețiȘtergere