Zi răcoroasă de iunie, cu vânt rece şi cer înnourat.
Am pornit de dimineaţă de-acasă în haine subţiri, încredinţată că azi am să găsesc vara, pe care ieri, o ploaie vrăjmaşă mi-o furase, mie şi tuturor copiilor. Am întrezărit-o, doar, pe fereastră, dar ea s-a ascuns sub un nor cenuşiu.
Nu-i nimic, mi-am zis, nu se-ndură să mai stea departe, ne-ntâlnim neapărat, e prea dimineaţă şi-i somnoroasă şi ea.
Dar au trecut orele şi-am început tot mai mult să-i simt lipsa. Se-ncăpăţânează să stea departe? Am ieşit afară, la soare, dar soarele era palid şi vântul m-a trimis înapoi între ziduri, înfrigurată.
M-am întors la calendar, am privit insistent fila pe care scria: iunie, 02 şi mi-am zis: nu-i nimic, e devreme încă, mai are timp.
Am mers alene pe străzi, în ciuda vântului care-mi împăştia părul, cerând insistent soarelui neputincios să mă încălzească.
Şi ce dacă cireşarul de azi seamănă mai mult un brumar? Vara e certitudine în mine, în noi toţi, nu ne lăsăm noi amăgiţi aşa, cu una, cu două...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu