Lucille Ball și Henry Fonda într-un film idilic, o comedie plină de clișee ale vieții de familie americane, "Yours, Mine and Ours" din 1968, tocmai văzută pe aMC, mi-au readus zâmbetul pe buze după o zi care amenința să se sfârșească rău. Am râs cu lacrimi, la o poveste în care doi văduvi, fiecare din ei cu câte un număr considerabil de copii, opt ea, respectiv zece, el, dau Americii anilor '60 speranța că în viață există și o a doua șansă.
Evident, scenariul ușurel și neverosimil, dar salvat de carisma lui Fonda, departe de a da tot ce poate, doar rezervat și lejer aici, și de vioiciunea Lucillei Ball. În plus, scenele numeroase cu copii din cadrul domestic, cum e, de pildă, repartizarea celor 16 în dormitoare după model cazon, scena micului dejun în care sunt consumate cantități pantagruelice de alimente, problemele adolescenței tratate și rezolvate cu tact de către părinți dau filmului o anumită savoare inocentă, care te binedispune și te face să-i urmezi în poveste.
Tonul general al filmului este unul optimist și știi dinainte că finalul va fi de un optimism edulcorat. Căci vorbește despre puterea speranței și despre perseverența în valorile tradiționale, iar asta, în America anilor șaizeci era încă must-have, așa că lucrurile trebuia să se termine bine, gen ”au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.
Cei doi, plus ceata de copii, reușesc până la urmă să devină o mare familie fericită, în plus, totul culminează cu apariția unui nou membru al familiei North Beardsley, astfel că apare și ”al nostru” legalul, cum se vede treaba că e laitmotivul filmului.
Imaginea femeii este valorizată extrem, femeia- mamă este o superwoman: nu uită de faptul că este femeie (se gândește să se recăsătorească, deși posedă nici mai mult, nici mai puțin decât opt copii), are grijă să fie atractivă, seducătoare ( merge la întâlnire și-și pune gene false), dar nici nu se dă în lături de la sacrificiu: amână luna de miere pentru că unul dintre copii e bolnav, e prezentă la școală, când altul are probleme și este pedepsit, are ideea salvatoare, generatoare de armonie, de a-i adopta și pe copiii soțului, cu prețul unor economii financiare (căci în America totul costă, au grijă producătorii să insereze și asta!) ba devine mamă și a noua oară, îndulcind totul tipic hollywoodian. Și, culmea eroismului, femeia are capacitatea de a renunța la prezența bărbatului lângă ea în perioada sarcinii, căci îi înțelege nevoia soțului de libertate, de a-și urma pasiunea, de a-și duce la îndeplinire un vis. așa că-l lasă să se reîntoarcă în marină, pe vas, deși el, erou contemporan pe altarul datoriei și al căminului, responsabil și cu grija familiei supradimensionate, vrea să rămână pe uscat. Ba, mai mult, ca să-l convingă să plece, îi ascunde sarcina și-și asumă toate responsabilitățile creșterii copiilor. Aproape că-ți vine să zici: wow, ce capacitate de organizare, ce femeie, dar ești prea cu picioarele pe pământ și accepți conveția cinefilă, pentru că ai nevoie de-o gură de oxigen și pentru Fonda, care, deși într-un rol stereotipic, e totuși Fonda...
Imaginea femeii este valorizată extrem, femeia- mamă este o superwoman: nu uită de faptul că este femeie (se gândește să se recăsătorească, deși posedă nici mai mult, nici mai puțin decât opt copii), are grijă să fie atractivă, seducătoare ( merge la întâlnire și-și pune gene false), dar nici nu se dă în lături de la sacrificiu: amână luna de miere pentru că unul dintre copii e bolnav, e prezentă la școală, când altul are probleme și este pedepsit, are ideea salvatoare, generatoare de armonie, de a-i adopta și pe copiii soțului, cu prețul unor economii financiare (căci în America totul costă, au grijă producătorii să insereze și asta!) ba devine mamă și a noua oară, îndulcind totul tipic hollywoodian. Și, culmea eroismului, femeia are capacitatea de a renunța la prezența bărbatului lângă ea în perioada sarcinii, căci îi înțelege nevoia soțului de libertate, de a-și urma pasiunea, de a-și duce la îndeplinire un vis. așa că-l lasă să se reîntoarcă în marină, pe vas, deși el, erou contemporan pe altarul datoriei și al căminului, responsabil și cu grija familiei supradimensionate, vrea să rămână pe uscat. Ba, mai mult, ca să-l convingă să plece, îi ascunde sarcina și-și asumă toate responsabilitățile creșterii copiilor. Aproape că-ți vine să zici: wow, ce capacitate de organizare, ce femeie, dar ești prea cu picioarele pe pământ și accepți conveția cinefilă, pentru că ai nevoie de-o gură de oxigen și pentru Fonda, care, deși într-un rol stereotipic, e totuși Fonda...
Toate situațiile sunt clișee destul de uzitate, prin care se iconizează idealul american despre femeie ca soție și ca mamă. Un fel de Smaranda lui Creangă, dar mult cosmetizată și mai puțin lirică!
Film ușurel, din seria altor câteva, Cheaper by the Dozen, prin 1950, respectiv două remake-uri prin 2003 și 2005, ca dovadă ca ideea a prins la americani și o să mai prindă încă.
Mesajul transparent al filmului este condimentat - cum altfel, în filmele americane, dacă nu cu inevitabile situații tipice?- cu ceva lirism, gen cântatul colindelor de Crăciun în jurul bradului și cu obligatoriul prozelitism al valorilor Americii: credința în justiția pentru care societatea tradițională are un adevărat cult, în valorile democrației și în forța militară a armatei, din care, evident, nu putea să lipsească legendara marină americană.
Astfel, filmul se termină cu asigurarea viitorului, atât din punct de vedere demografic, cât și ideatic: cel mai mare dintre băieții familiei se înrolează în rândul celebrilor pușcași marini, iar familia uriașă îl conduce câțiva pași, nu mai mulți-la insistențele lui, desigur!- și nu mai departe de peluză, fluturându-și mâinile demonstrativ, în urma celui care pleacă spre vas cu iconica paporniță verde legănată în mâna dreaptă.
Astfel, filmul se termină cu asigurarea viitorului, atât din punct de vedere demografic, cât și ideatic: cel mai mare dintre băieții familiei se înrolează în rândul celebrilor pușcași marini, iar familia uriașă îl conduce câțiva pași, nu mai mulți-la insistențele lui, desigur!- și nu mai departe de peluză, fluturându-și mâinile demonstrativ, în urma celui care pleacă spre vas cu iconica paporniță verde legănată în mâna dreaptă.
Imagini cu care milioane de americani s-au hrănit și și-au educat odraslele, devenind nația care este azi, ale cărei obiceiuri contemporane le copiem adeseori, fără a le înțelege și împrumuta și valorile. Imi vine în minte imaginea legendarului Elvis Presley, a cărui înrolare, după modelul infailibil, a făcut înconjurul planetei și a dus mai departe ”the american dream”...
Inevitabil, am meditat puțin la valorile noastre transmisibile din generație în generație și... am cam avut o problemă în a le recunoaște pe cele pe care le-aș trece pe o listă standard.. poate în afara grătarelor de 1 Mai și hulpăvitului mititeilor și bericilor în cadrul adunărilor plebee... Ei, sigur sunt prea aspră, dar nu m-a ajutat ziua asta și contactul internautic cu tânara generație a patriei cvasianalfabetă, dar plină de tupeu și autosuficiență, așa că-mi găsesc singură o scuză!
Inevitabil, am meditat puțin la valorile noastre transmisibile din generație în generație și... am cam avut o problemă în a le recunoaște pe cele pe care le-aș trece pe o listă standard.. poate în afara grătarelor de 1 Mai și hulpăvitului mititeilor și bericilor în cadrul adunărilor plebee... Ei, sigur sunt prea aspră, dar nu m-a ajutat ziua asta și contactul internautic cu tânara generație a patriei cvasianalfabetă, dar plină de tupeu și autosuficiență, așa că-mi găsesc singură o scuză!
Una peste alta, am râs deseori cu lacrimi, scene numeroase în mișcare, dialoguri vii, pline de umor savuros și bonom, o oază de bunădispoziție și o pilulă antistres de efect.
Îmi dau ca temă de vacanță reluarea bunul obicei al fetei cu filme frumoase de-a vedea filme, în schimbul altora, căpătate în ultima vreme, mult mai nocive și mai cronofage.
Îmi dau ca temă de vacanță reluarea bunul obicei al fetei cu filme frumoase de-a vedea filme, în schimbul altora, căpătate în ultima vreme, mult mai nocive și mai cronofage.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu