duminică, 16 august 2015

Misiune imposibilă 5

Azi am avut program de duminică, după oboseala zilei de ieri, neiertătoare, căci am adormit cu laptopul pe genunchi, ascultând-o pe Alexandrina Hristov și cântecele ei unice, ceea ce e o performanță la insomniile mele.
Așadar, azi program de duminică și de vacanță: adică am hotărât cu Den să vedem un film, indiferent ce film, doar să fie repede, și să plecăm din orașul insuportabil de pustiu duminica oriunde-om vedea cu ochii, iar locația cea mai apropiată a fost Ploieștiul, așa că el a câștigat lozul cel mare.  
Filmul l-am ales din ce exista în ofertă și care începea cel mai repede, așa că s-a nimerit Misiune imposibilă 5. De fel, sunt reticentă la filme dintr-o serie, chiar și la seria James Bond mă uit cu rezerve, mai ales de când actorul e Daniel Craig, care mie nu-mi place deloc, ba mă face să-mi fie dor de Sean Connery și, mai ales, de Bond-ul meu favorit, Pierce Brosnan.  Ei, una peste alta, ni s-au oferit Tom Cruise, niște desene animate hidoase cu minioni sau așa ceva și unele titluri bizare cu anonimi și cu niște bătăi crâncene, așa că alegerea a fost previzibilă: Cruise. 
Zis și făcut! Cumpărăm biletele, până la film mai rămâne ceva vreme, cam jumătate de oră, așa că hotărăsc că e timp destul pentru achiziționarea unei noi perechi de jeansi- o adevărată provocare pentru mine, care nu găsesc niciodată ce vreau, căci parcă uniformizarea a devenit o regulă generală. Toată lumea se îmbracă la fel, de parcă ar avea ținută obligatorie, așa că de multe ori mi-e aproape imposibilă găsirea unor jeanși  normali, care să arate cât de cât decent și, cel mai important, întregi, adică fără găuri, petice, și penibile alte kitschiuri. 
Sunt în toane bune, așa că mă încumet să intru într-un magazin de profil și, surpriză, ca prin minune, îi și găsesc din prima încercare, cam piperați, dar nu mai contează, îi cumpăr și ne grăbim să-i vedem mutrița lui Tom. 
La film, în sală destul de rece, îngheț doar în rochița mea de vară și realizez că n-am ochelarii, așadar o să fac un efort dublu să văd scrisul de la distanță. Simt deja că mă ia amețeala și-mi promit, a nu știu câta oară, că fac o nouă vizită oculistului să-mi verific dioptriile și să-mi schimb ochelarii, căci din cochetărie tâmpită las ambele perechi acasă, deși nici la televizor, din pat, nu văd scrisul clar.  
În sfârșit, filmul începe! Nicio surpriză, e rețeta câștigătoare, Cruise e Hunt cel inteligent și descurcăreț, care are o nouă misiune imposibilă, dar filmul nu e plictisitor. Nu lipsesc, bine-nțeles, femeia atrăgătoare și periculoasă, plină de mister, efectele speciale spectaculoase, dar filmul are umor, povestea e coerentă, deși complicată, iar prezența lui Alec Baldwin e un plus evident. În schimb, lipsesc scenele de sex din seria Bond, căci eroina este elegantă și sexi, fără să fie vulgară, atracția dintre protagoniști e doar sugerată, niciodată explicitată în stil hollywoodian cu nuditate și Tomică-al nostru nu pupă pe nimeni. O fi de vină scientolgia, cum zice Den, cert e că rezultatul e favorabil acestuia, îl transformă într-un actor dezirabil, care demonstrează că are, pe lângă incontestabilul farmec fizic, un talent pe care nu-l vrea deloc ostentativ. Cert, Cruise e la vârsta când nu mai are nevoie să dovedească nimănui nimic, doar să mențină o legendă într-o manieră onorabilă- și-o face, zic eu. 
Mai lipsesc din film, îmi pare mie, un fel forțat de-a idealiza anumite simboluri americane, cum ar fi senatul american, serviciile secrete sau propaganda utilității acestora, legăturile anglo-americane,  ba chiar eroina îi spune lui Cruise că nu e prea important pentru cine lucrează ei, căci toți sunt la fel! În rest, umor fin, cultul prieteniei și al colegialității, replici inteligente, un final de un umanism care te binedispune. 
Cam atât despre scenariu, doar nu mă așteptam la vreo poveste de Oscar, e doar un film cu bătăi, motocicliști, urmăriri spectaculoase, bmw-uri scumpe și focuri de armă despre conspirații, spioni, organizații secrete și bani, mulți bani. Care, evident, nu trebuie să ajungă pe mâna răufăcătorilor fără scrupule, iar aici intervine eroul care face ca totul să se termine cu bine- schema clasică... 
Normal că nu mai pui la socoteală clișee ilare, cum ar fi că ăia rămân intacți după ce s-au răsturnat cu mașina, că Tomiță râmâne cu creierul intact după ce-a rămas fără oxigen în apă, că stătu mai mult de trei minute și că ochelarii de soare erau intacți în mașina distrusă... Hollywood! :)
Ce mi-a plăcut? Uuuups! Mi-a plăcut... opera! :) Da, căci acțiunea primului calup în care strălucește Tom Cruise, care-între noi fie vorba- nu mi se pare deloc că-și ascunde vârsta și se pare că a turnat unele scene fără cascador (cea de la-nceput, când atârnă de ușa unui avion), ceea ce e chiar o realizare uriașă, se desfășoară la opera din Viena, în timpul spectacolului cu Turandot. Găselniță inspirață a scenariștilor, prilej de desfășurare a unor scene picturale, de arătat mașinăria din spatele unui spectacol de operă, instrumentiștii, staff-ul tehnic, costume spendide, figurație etc... și de realizare a unei coloane sonore minunate. Unde mai pui că glonțul ucigaș, fir-ar el să fie, trebuie să zboare pe celebrul do final din Nessun dorma, așa, ca să fie totul cât mai a la carte! 
Și mi-a mai plăcut că eroina purta haine frumoase, că nu alerga pe tocuri, cu cinci tone de machiaj, că nu era propriu-zis o bombă sexi, ochii albaștri ai lui Baldwin, că Tomiță n-a mai monopolizat el tot, ba a-mpărțit frățește cu ăla mic, partenerul lui, Benji, jucat fermecător de Simon Pegg. Care, de ce să nu recunoaștem, e chiar pe bune fermecător: un joc suplu, de la râs la plânsul delicat în punctul culminat...  ne-a cucerit, și pe mine, și pe Den! Mai-mai să-l prefer lui Tomiță!  
Ce să zic, cred că va fi și-o Misiune imposibilă 6, căci rețeta pare că funcționează, și-ncă bine.  
Așadar, trebuie că a fost o zi bună azi, deși detest aglomerația impersonală din malluri și fauna care le populează. 
Un singur detaliu dacă dau, e suficient: într-o pauză de focalizat privirea pe urmăririle cu motocicliști, printre scaune am zărit, nici mai mult, nici mai puțin, decât piciorul înșosetat al vecinului din spate, lungit confortabil, care crezuse de cuviință că-i șade mai bine lui, piciorului, printre scaunele tapițate, spre nasul vecinilor de pe rândul din față, decât în pantoful care l-a purtat spre urmărirea misiunii imposibile a lui Tom Cruise și-a IMF-ului. România pitorescă! :) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Vitrion, Năică!”

     Vitriolul este vechiul nume al acidului sulfuric, cunoscut încă de pe vremea învățatului teolog și filosof, preocupat în egală măsură ș...