O soluție

Mi-au plăcut cuvintele acestea extrem de mult. Știam, când le-am citit, prea puțin despre Maya Angelou, abia după o banală căutare pe google mi-am dat seama că o văzusem în câteva filme, că mai citisem câte ceva despre ea și viața ei exemplară. Oricum, nu știu suficiente! 

Deși nu fac eu colecție de citate, nu mă dau în vânt după devize împrumutate de la alții, ca să acopăr un interior găunos, cum o fac atât de mulți, ceva din cuvintele astea au fost ca o alinare, mi-au mers la suflet.
Poate pentru că propun o soluție pe care, de evidentă ce era, așa cum sunt mai toate adevărurile mari și simple, n-o văzusem sau alesesem să o ignor: umorul. Proverbialul nostru haz de necaz, umorul bonom, care-ți aduce zâmbetul în pofida a toate... 

Nu, nu ipocrita încercare de a poza, de a arăta altora ceea ce nu ești, ci doar vrei să pari, pentru a epata, pentru a înșela, pentru a-ți hrăni orgoliul de a nu te crede ceilalți mai prejos de majoritate, căci nimeni nu păcălește pe nimeni pentru prea mult timp... De regulă, adevărul ființei tale iese la iveală, ca uleiul deasupra apei, se vădește ca aurul curat de tinicheaua calpă... (Cri, de câteva zile îmi tot revine în minte tinicheaua de care-am vorbit, draga mea.. :))

De fapt, ceea ce m-a mișcat în cuvintele acestei femei excepționale este o confirmare a unui gând: că nu te poți schimba fundamental și că nu ai voie să lași răul să te copleșească, să te modifice, să te înstrăineze de tine, cel care ești, veritabil, chiar de-ar fi să cazi de o mie de ori și să te ridici de cel puțin tot atâtea ori... De principiile în care crezi și despre care știi, în străfundul  inimii tale, că sunt corecte.