Zi cu soare, cu multe de făcut, cu vorbe bune cu Ana, cu facturi, eşarfe albastre şi cărţi… Toamnă frumoasă prin oraşul năpădit de şcolari, în uniforme noi, cărând în spate ghiozdane ce se vor umplute de povara caietelor de teme… Mere roşii cumpărate de la taraba din colţ, autobuze şi bolero galben, dor de linişte după o noapte cu vise hidoase, amintiri ale unor amărăciuni pe care le retrăieşti odată cu primele zile de toamnă… Tocurile poartă paşi visători printre oameni grăbiţi, spre casă… Acasă e prea rece, soarele nu e destul în bucătărie, pe holuri, pe nicăieri.

Google translate te ajută să-i spui un cuvânt bun unei prietene din Kenia, care se plânge că-i prea cald la ei… Dor de vară, de soare mult şi străzi încinse, de miros de tei şi de libertate azi, când ai viaţa cu program, printre zâmbete şi îmbrăţisări de copii, bibliografii obligatorii, teme pentru studii de caz , manuale şi scheme de recapitulare…

Afară, în colţul străzii, întoarce maşina de îngheţată, în sunetele muzicii mecanice, amintind de păpuşi şi circ…

Cartea te aşteaptă, mama nu-ţi răspunde la telefon, te gândeşti să profiţi de ultimele zile privilegiate, cu soare blând prin fereastră… Cineva o bârfeşte pe Teo pe un site aberant, fără să se semneze, desigur, şi te doare, că o iubeşti… Cineva ţi-a spus că e bine şi dacă te urăsc oamenii, înseamnă că eşti important… ce filozofie!!! Idiot, n-ajută la nimic! Vrei doar să fie soare şi să uiţi de răutatea din jur!

După ce-l citeşti pe Mircea Nedelciu descoperi că te poate surprinde, că e proaspăt şi complex, că scrie cu umor inteligent, că sorbi paginile cu delectare adevărată, pe care n-ai mai incercat-o din adolescenţă. Metafora e subtilă şi transpare printre umbrele prozaismului, autorul e sensibil şi rafinat, erudit într-un sens care-ţi place, fără preţiozităţi nesuferite şi snoabe ale atâtor nume mari contemporane, vehiculate ca pe un stindard de semidocţi cu pretenţii de intelectuali. Recent, te-ai aflat într-o poziţie de spectator al unor orgolii ce ascund sărăcăciosul unor scoarţe cerebrale fără prea multe denivelări. Te-a obosit fără măsură şi te-a făcut să-ţi pui intrebări despre toate şi toţi... şi, cel mai trist, despre tine... Azi bucuria şi starea aceea de bine pe care ţi-o dă o carte bună te luminează pe dinăuntru şi te face să uiţi de toate cele ale trăirii într-o lume mică, plină cu prea mulţi oameni mici...