Umbrela

Plouă. Bacovian, cică, dar nu-i dau voie cuvântului să mă inunde, nu de alta, dar s-a banalizat într-atât și redundanta mea stare bacoviană, încât am chef de un pic de variație... măcar stilistică.
M-am întors acasă prin ploaie, care m-a surprins, în ciuda avertismentelor meteorologilor, pe care le-am ascultat dimineată, în timp ce-mi beam cafeaua, zăbovind ca de obicei în fața șifonierului ticsit, veșnic nemulțumită că nu știu cu ce să mă îmbrac... E mai complicat la noi, femeile, niciodată parcă n-avem haine de-ajuns, niciodată  nu știm cum să le punem ca să nu ne mai pară aceleași...
Evident, ca întotdeauna, n-am avut umbrelă, deși mi-am cumpărat sau am primit zeci de umbrele și le-am pierdut/rătăcit/uitat? invariabil, pe toate...
O iau eroic pe jos, căci, în definitiv, nu plouă atât de rău și stau rușinos de aproape de școală, încât nu mai vreau să văd iar figura contrariată a taximetriștilor cărora, când le spun unde să mă lase, parcă le par, dintr-o dată, extrateresrtă. Și, în definitiv, n-am chef nici de taximetriști, nici de nimic, pentru că am stat peste nouă ore la școală, am ascultat zeci de copii și-am făcut panouri cu U.E.... Uuuuuh!!! Să facem câțiva pași, zic!
Zic, dar afară bălțile din trotuarul denivelat  îmi distrug iremediabil cei mai comozi și mai dragi pantofi, rochița mea e cam prea scurtă și nasul îmi curge, semn că e totuși toamnă gri...
Nu-i bai, în drum spre casă intru plouată într-o dugheană și întreb vânzătoarea dacă are vreo umbrelă, sigură de răspunsul negativ, căci, nu-i așa, pe ploaie în niciun magazin nu se mai găsesc umbrele...
Supriză!!! ”Avem, poftiți de v-alegeți!”, zice vânzătoarea plictisită și privindu-mi superior suvițele ude și dizgrațioase... Mă răzbun și fac altfel decât de obicei, adică nu mai iau, la nimereală, primul produs din raft, ci caut printre cele câteva umbrele made în China, care mai de care mai proaste și mai sinistre, negre sau negre cu gri și maro... bârrrrr!!!! și găsesc minunea: o umbrelă albastră, cu multe fețe zâmbitoare, luminoase, gaaaaalbene ca un pui de găină abia ieșit din găoace...
O plătesc, încântată, mai cumpăr și un lac de unghii albastru și inutil, probabil, pentru că nu-l voi încerca decât în seara asta și sigur nu-l voi purta decât poate mâine și ies biruitoare afară, în ploaia pe care-o sfidez cu zecile de smiley faces  de pe umbrela mea deschisă, să mă ferească de stropii reci și de tot.
Poftim de mai îndrăznește, maestre, să mă contaminezi cu ceva atmosferă de plumb!