Mă supără nedreptatea. Mă necăjește nedreptatea îndreptată asupra oamenilor pe care-i iubește sufletul meu, poate mai abitir decât nedreptatea care mi se face mie, căci eu am mereu o mângâiere în rugăciune, niciodată nu m-a dezamăgit.
Mă necăjește răutatea îndreptată asupra alor mei, mă înlăcrimează lacrimile mamei, împovărată și-așa de atâtea greutăți și de grija mea, mă dor și mă revoltă lacrimile prietenei mele, epuizată de-atâtea responsabilități câte le poartă singură... Îmi vine să mă războiesc singură cu toată răutatea lumii, cu toată nedreptatea care aduce lacrimi în ochi și suferință și amărăciune... Evident că nu pot. Evident că știu că n-am nicio șansă să-i dovedesc: sunt prea mulți și prea răi, iar eu prea sfioasă și prea singură în asta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
„Vitrion, Năică!”
Vitriolul este vechiul nume al acidului sulfuric, cunoscut încă de pe vremea învățatului teolog și filosof, preocupat în egală măsură ș...
-
Toamnă hâdă, vânt rece răvăşindu-mi părul, stropi de ploaie rece înlăcrimând obrazul, realitate pe care-o percep din ce în ce mai aprig, ma... -
Zi frumoasă. Cu soare, cu multe de făcut, cu zâmbete de copii, din nou. Gândul repetă , mereu, obsedant, ca o placă de patefon zgâriată, ace...
-
Azi am renunţat la o parte din viaţă, la o parte din suflet, la amintiri dragi şi cumplite, totodată. Mi le-am vândut, pe toate, pe speranţa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu