N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit, 

N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.

Când bate vântul peste deltă, trestiile

Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foșnesc.

N-am să vă spun pe cine aștept, dar aștept.

Inima n-are aripi, dar deseori zboară.

Toate cântecele lumii, toate, s-o stiți, 

Încap într-un flaut, într-o vioară.

Cerul n-are margini, stelele au, 

Miez și margini de foc are și soarele.

Vântul de seară mi-a spus c-o să moară

Dac-o să-i rupeți în drum picioarele.

Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?

Mă strigă din patru părți zările.

Munții cu păduri cu tot mor sufocați

Și-n curand o să moară sufocate și mările.

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit, 

N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc, 

Crângurile sunt pline de flori, și de iarbă

Și de arbori plăpânzi care cresc.

Zaharia Stancu- N-am să vă spun

Asta e una dintre poeziile pe care, dac-aș fi avut talent,  aș fi vrut s-o scriu eu... Dar as scris-o atât de frumos Zaharia Stancu, încât nu mai e nevoie de nimic...