Dispariţii misterioase, scuze puerile, minciuni pe care te faci că nu le sesizezi, gust amar al aceloraşi experienţe trecute, povară de purtat de care nu te plângi, pentru că ai ştiut, aşa cum ştii că n-ai avut de ales... şi îţi asumi toate . Lucidă până la insuportabil.

Auriu, ruginiu, soare şi glasuri de copii- realitatea unei după-amieze de vineri. Gânduri bune de la prieteni, promisiunea unei cărţi de poezie care te-aşteaptă cu misterul ascuns între paginile virgine, mirosind a tuş şi-a paradis, frig, rochiţa violet, ceai cu lămâie, muzică de suflet, perspectiva unei seri domestice şi dor de limanul naufragiului celor treizeci şi mai bine de ani care-şi cer drepturile.

În palmă liniile brăzdează harta viitoarelor dezamăgiri şi iluzii, iar pe un munte (habar n-am care) se lăfăie o cruce ca o damnare. Creioane colorate, pixuri roşii, stilouri grămădite pe birou peste ochelarii de profesoară( pe care-i urăsc, acum ştiu clar asta )mă îmbie spre nu ştiu ce imbold pe care nu mai pot să-l duc la îndeplinire. Le-am vorbit copiilor azi despre jocuri pe computer, Bacovia şi mitul dacic. Conştiinţa datoriei împlinite, privirile însoţite de zâmbete ar trebui să-mi confirme încă o dată ceea ce spun alţii: că fac ceea ce trebuie. Dar mai e loc de altceva. Nesemnificativul mă năruie.

Inima, o placă de patefon stricată: s-a oprit la aceleaşi note pe care le repetă obsesiv şi iraţional.

O femeie cu unghiile vopsite cu lac roşu întoarce privirea spre sine şi e nemulţumită de absenţa din oglindă.

O femeie cu visurile spulberate se străduieşte zi de zi să nu capituleze în faţa dezastrului pe care, încăpăţânată foarte, îl ia ca pe o provocare şi o efemeridă.

O femeie tânără se preface că nu vede în privirile bărbaţilor decât amiciţie, face pe proasta ca să nu fie nevoită să-i conştientizeze mici şi obscuri.

O femeie tristă visează la un bărbat laş şi frumos, care n-o înţelege şi n-o vrea, dar pe care-l vrea ca-n visuri, ignorând aparenţele de netăgăduit, care-i spun că el nici nu are substanţă, e doar o plăsmuire de adolescentă întârziată. O femeie care are prieteni îi trădează în fiecare zi când nu le ia în seamă sfaturile de a renunţa la idealismul păcătos şi de a vedea că, în fapt, nu există drum spre nimic.

O femeie zăludă nu vrea să se conformeze bunului simţ şi regulior de convieţuire din zodia canonicului egoism de toate zilele... Când o să mă fac mare?