Octombrie senin ca un început de primăvară. Ultimele zile în care soarele te-mbie să ieşi din casă şi să-ţi răsfeţi retina cu horbota multicoloră a copacilor ce-şi împărtăsc, darnici , minunile de aur roşu şi galben şi verde stins... Crizanteme stângace sub coroana merilor din curte, parfumul ultimilor struguri şi o zi pe care-am dorit-o nesfârşită, ca şi întâlnirea cu valenciana mea Julia, pe care-am regăsit-o neschimbată şi frumoasă ca acum câţiva ani. Parcă ne-am fi despărţit ieri, pe peronul gării din Valencia, printre zgomotele civilizaţiei şi tarabele cu suveniruri.
Acum, nostalgia unei zile luminoase şi a unor vorbe de la suflet la suflet, portet în roz şi parfumat cu parfumul nou- capriciu nevinovat, motiv nou de zâmbete (oricum prea puţine, ai decis azi observând seninătatea Juliei) şi sonetele lui Voiculescu pe masă şi lângă inimă.
Hotărâri de schimbare, mereu aceleaşi, pe buzele date cu ruj. Toamnă blondă şi-o dorinţă nebună de viaţă, de soare , de bucurie.