utopii nesfârşite

Să-ţi citesc din O mie şi una de nopţi, tu să-ţi laşi capul pe umărul meu şi să mergi cu mine în poveste, să ştii să m-asculţi şi să te bucuri "până peste marginile bucuriei", să ai răbdare cu tăcerile dese şi cu temerile care mă-nconjoară când şi când, să mă minţi frumos ca să te pot ierta chiar şi atunci când simt că mă minţi, să ne plimbăm prin parc sau să putem merge duminica la biserică, să n-o răneşti niciodată pe mama, să ne uităm împreună la film, să râdem la cîte-o scenă sau să ne ştergem lacrimile de emoţie, să-ţi ascult glasul spunându-mi povestea zilei care-a trecut la un ceas de răgaz şi-o poveste, în bucătărie... Sau să mă faci să râd de vreun banc pe care tocmai l-ai auzit şi se potriveşte cu cine ştie ce situaţie, să mă tachinezi când îţi par prea evident profesoară, să beau cu tine cafeaua, fericită de minunea de a respira acelaşi aer, de a-ţi spune: "bună dimineaţa!" Să merg prin oraşul cu zgomote pe care nu le aud decât în surdină, pentru că inima mea cântă tic-tac-ul silabelor numelui tău, răsunător, de mă mir cum de nu-l aude întreaga planetă...

Să fii, să fiu, să fim, să fie posibil şi altundeva decât în vis- fericire simplă şi inaccesibilă, pe care-aş da însă, fără-ndoială, orice...

Patetic.