Ca să-mi alung gândurile iernatice și lungi cât absența, încerc să urmăresc câte ceva la televizor, dar realizez că pur și simplu e imposibil. Dintr-o nevoie hămesită de mângâiere și de povești, am făcut efortul să mă uit la o ecranizarea a Cenușăresei, dar a fost peste puterile mele mai mult de câteva minute. Pur și simplu nu am nervii suficient de tari sau nu mai am anduranță pentru grotesc și prost gust. Schimb canalul. Pe Filmbox, am surprins niște imagini infiorătoare, care m-au făcut imediat să tresar de oroare: o fetiță tăia cu un satâr uraș capul unei găini, iar obiectivul camerei urmărea cu atenție mișcările în joș și-n sus ale copilei pe gâtul plin de pene roșcate al păsării... mâinile îi erau mai mici decât groaznicul instrument, privirea îi era fixată spre penele ude ale găinii așezată pe o masă de lemn... Schimb din nou canalul... Pe Paramount, un film cu Samuel Jackson, pe care l-am mai văzut, iar pe celelalte canale emisiuni inimaginabil de privit într-o noapte de iarnă, în așteptarea Crăciunului.
N-am mai rezistat, așa că am făcut un ceai și ascult cântece de Crăciun interpretate de Michael Buble, Dean Martin, Bing Crosby, Sinatra... Încerc să fac abstracție de dorul din inimă și să mă bucur că exist, să mă gândesc că ziua de mâine, dacă mi se va îngădui, o să fie spre bine... Din păcate, la mine n-au prea funcționat niciodată genul ăsta de păcăleli pozitive, dar perseverez, privind imaginea unui copil bolnav de cancer cu un picior amputat, gândindu-mă că eu sunt bine...
Încerc să mă recompun din bucăți cu eforturi, să-mi cârpesc din nou inima ca s-o fac cât de cât suportabilă la purtător. Azi am mers printre oameni ca un naufragiat, vorbind singură și silindu-mă să-mi încremenesc un zâmbet stupid și fără rost pe față, deși înlăuntru era un fel de apocalipsă. Printre mulțimea de oameni orbecăind după cadouri, reduceri, mâncare, mă simțeam ca un mutant cu inima numai cratere și găuri din care gâlgâia durerea. Am ajuns acasă, să-mi arunc poverile și să-mi ascund lacrimile indiscrete pe străzi.
În noaptea asta e lună plină, ultima din anul acesta halucinant. Horoscopistele vorbesc despre nevoia de a te refugia în familie, despre revelații, despre acutizarea suferințelor și-a sensibilităților. Mie vorbele lor îmi sunt o adevărată otravă, căci eu n-am a mă refugia în nimic... Cu ferfenițele inimii mele te mângâi pentru ultima oară și încerc să te uit.