sâmbătă, 15 decembrie 2018

Regina frumuseții

Asculţi Şeherezada lui Korsakov şi muzica învăluie totul ca o vrajă, căreia nu i te poţi sustrage... Nici nu vrei, de altfel, căci astă seară ești regină, regina necunoscută a basmelor care nu se sfârșesc niciodată. 
Parfumul opacelor văluri ale Şeherezadei, aroma scorţişoarei şi-a iasomiei pluteşte prin odăile palatului şi le simţi aproape, parcă ai străbate aievea tărâmul interzis al poveştilor şi-al frumuseţii.
Sufletul cântă o mișcare din suita celor ”O mie şi una de nopţi”, deşi fericirea rămâne o arie mereu viitoare. Va veni, va veni, va veni cândva... Dar azi te risipești în zadar, ca un crin care-și împrăștie parfumurile tari spre nări care nu-s apte sau deprinse să soarbă până-n adânc privilegiul exhalării. Azi ai doar senzația sfâșietoare că pierzi timp, timp preţios care nu se va mai întoarce, dar nu te poți opri să-l pierzi. Așteptând, mereu așteptând...
Nu poţi birui o fatalitate hâdă şi îndărătnicia din ființa ta, o fatalitate care te subjugă de ani și-o îndărătnicie mai nouă, care te condamnă. Condiţionări de tot soiul şi din toate părţile,  deși te admiți femeie până-n măduva oaselor și-n fiecare fibră a trupului pe care-l simti, sub pojghița de carne, încă tânăr și nestăvilit.
Numai stavile-ţi stau în cale... şi drumul spre căldura incandescentă a celor o mie şi una de nopţi rămâne lung, tare lung. Doamne, îngăduie doar viaţă până la el, şi-l vei străbate, chiar de vei ajunge în zdrenţele inimii sfâşiate de-atâtea micimi şi inadvertenţe!
Dansul feeric al Seherezadei sub vălurile-i unduitoare,  subtil, prin muzica minunată- perfecte umbre şi arabescuri de sunete îl porți ca o virtualitate în gleznele tale suave, al căror neastâmpăr abia acum îl înțelegi. Avânturile inimii îl urmează, ești, pe rând, curgere, impetuozitate, vâltoare, lavă fierbinte, magmă care conține secrete care-și așteaptă cheile și descoperitorul. Cel așteptat, tâlhar și fiară, care se lasă mereu așteptat... 
Cele o mie şi una de nopţi rămân o promisiune fierbinte, în care tu, cea care eşti, în același timp, și fragilitate, și vulnerabilitate, și suav și floare translucidă, care poate fi strivită cu ușurință, care poate fi înghețată de o privire, de o vorbă aspră sau doar de indiferența și ignoranţa atâtor inimi neputincioase, aștepți să te dezvălui fiarei jinduite, ca şi sufletul Seherezadei celei înţelepte şi dăruite cu har, treptat, noapte după noapte, unui sultan sceptic şi nefericit...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Vitrion, Năică!”

     Vitriolul este vechiul nume al acidului sulfuric, cunoscut încă de pe vremea învățatului teolog și filosof, preocupat în egală măsură ș...