La mine, în satul în care-am crescut, colindătorii soseau odată cu zorii. Cete de copii mai mari sau mai mici strigau pe ulițe: ”Bună dimineața la Moș Ajun!” și un refren destul de sărac, căci în partea asta de lume sudică și tradițiile s-au păstrat mai palide, sub amenințarea civilizației, nu neapărat mai bune ori mai frumoase, ci ineluctabile, ca toate relele lumii... Deși nu înțelegeam foarte clar semnificația obiceiului și ne bucuram mai mult de ”recolta” de covrigi sau biscuiți ”Eugenia” din trăistuțe, știu sigur că ne doream foarte tare să fim prezenți la colindat, ba de multe ori înfruntam toată strășnicia obiecțiilor părinților doar să ne îngăduie!
Mă gândesc acum că, undeva, știam că e important să fim prezenți, ca și cum am fi participat, inconștient, la mersul firesc al lumii, un fel de must-do în limbajul anglicizat de azi. Și poate că așa și era, făceam parte dintr-un lanț viu al tradiției, sărăcită de ideologia epocii în care ne-am petrecut copilăria cei care avem acum în jur de 40 de ani. E sigur că societatea care stâlcea semnificațiile și păstra doar forma uneori golită de profunzime teologică avea și meritul de a menține real lanțul și conferea un anume soi de rezistență la ... neant. Și asta trebuie că a fost extrem de important, căci a făcut ca toate noutățile lumii caleidoscopice și destul de haotice de după 1990, în care am împrumutat modele străine de ființa noastră etnică și în care generația mea s-a format, să fie privite cu un pic mai multă circumspecție. Și, nădăjduiesc, îmbrățișate cu mai puțin entuziasm...
Mă gândesc acum că, undeva, știam că e important să fim prezenți, ca și cum am fi participat, inconștient, la mersul firesc al lumii, un fel de must-do în limbajul anglicizat de azi. Și poate că așa și era, făceam parte dintr-un lanț viu al tradiției, sărăcită de ideologia epocii în care ne-am petrecut copilăria cei care avem acum în jur de 40 de ani. E sigur că societatea care stâlcea semnificațiile și păstra doar forma uneori golită de profunzime teologică avea și meritul de a menține real lanțul și conferea un anume soi de rezistență la ... neant. Și asta trebuie că a fost extrem de important, căci a făcut ca toate noutățile lumii caleidoscopice și destul de haotice de după 1990, în care am împrumutat modele străine de ființa noastră etnică și în care generația mea s-a format, să fie privite cu un pic mai multă circumspecție. Și, nădăjduiesc, îmbrățișate cu mai puțin entuziasm...
Ca și toți din generația mea, cântecele frumoaselor colinde le-am învățat relativ târziu, iar asta e tot o victorie a libertății, care ne-a adus, odată cu celelalte rele, și posibilitatea accesului la informație. Și-am aflat și semnificațiile atunci când a fost rânduit, iar mai târziu, studentă fiind, am colindat alături de colegi și prieteni colinde adevărate.
Ba, în anii dintâi de entuziast profesorat, i-am învățat și pe copii și-am pornit cu cetele la colindat pe la casele oamenilor. Mă bucur că, alături de colegele mele de facultate, am instaurat în satul copilăriei mele o tradiție pe care nu mă sfiesc s-o numesc frumoasă, care a fost dusă mai departe de-atunci: copiii de școală colindă și azi frumos pe la casele oamenilor, cu leru-i ler și flori dallbe în glasuri încă neprihănite și-mi spune mama că acum sunt însoțiți de preot. Ce bucurie am în suflet e greu să pun în cuvinte.. cam cum era aceea când le cumpăram daruri din darurile oamenilor și le priveam bucuria cu care, la biserică, în ziua de Crăciun, își primeau fiecare răsplata... Așa că doar mă bucur de amintire și sunt recunoscătoare c-o am. E de preț într-o viață de om.
Mă străduiesc, după puteri, să cred că noaptea de colind mi-e ca o sărbătoare personală, chiar și-n cele mai vrăjmașe circumstanțe, pentru că știu că e o noapte menită bucuriei, care te face frumos tare pe dinăuntru. Și cred!
Cred că în noaptea aceasta toți îngerii colindă pe la casele oamenilor. Nevăzuți, dar prezenți pe umărul drept al colindătorilor, se bucură și reamintesc cu glasuri de colindă vestea cea bună: că s-a născut Hristos. Cândva, într-o iesle, în umilință și-n taină, taină care nu s-a revelat decât unor aleși și unor umili: magilor și păstorilor. Taină care-n noaptea asta se dezvăluie tuturor.
Și-n noaptea aceasta, de dragul ostenelii lor, toate tristețile trebuie să fie alungate afară din inimi, iar ușile casei, precum și ale sufletului, să fie lăsate larg deschise. Spre a intra pacea, mângâierea, înțelegerea, nădejdea într-un mâine mai bun. Care e tot o taină, dar ce binecuvântare că poate fi!
Ba, în anii dintâi de entuziast profesorat, i-am învățat și pe copii și-am pornit cu cetele la colindat pe la casele oamenilor. Mă bucur că, alături de colegele mele de facultate, am instaurat în satul copilăriei mele o tradiție pe care nu mă sfiesc s-o numesc frumoasă, care a fost dusă mai departe de-atunci: copiii de școală colindă și azi frumos pe la casele oamenilor, cu leru-i ler și flori dallbe în glasuri încă neprihănite și-mi spune mama că acum sunt însoțiți de preot. Ce bucurie am în suflet e greu să pun în cuvinte.. cam cum era aceea când le cumpăram daruri din darurile oamenilor și le priveam bucuria cu care, la biserică, în ziua de Crăciun, își primeau fiecare răsplata... Așa că doar mă bucur de amintire și sunt recunoscătoare c-o am. E de preț într-o viață de om.
Mă străduiesc, după puteri, să cred că noaptea de colind mi-e ca o sărbătoare personală, chiar și-n cele mai vrăjmașe circumstanțe, pentru că știu că e o noapte menită bucuriei, care te face frumos tare pe dinăuntru. Și cred!
Cred că în noaptea aceasta toți îngerii colindă pe la casele oamenilor. Nevăzuți, dar prezenți pe umărul drept al colindătorilor, se bucură și reamintesc cu glasuri de colindă vestea cea bună: că s-a născut Hristos. Cândva, într-o iesle, în umilință și-n taină, taină care nu s-a revelat decât unor aleși și unor umili: magilor și păstorilor. Taină care-n noaptea asta se dezvăluie tuturor.
Și-n noaptea aceasta, de dragul ostenelii lor, toate tristețile trebuie să fie alungate afară din inimi, iar ușile casei, precum și ale sufletului, să fie lăsate larg deschise. Spre a intra pacea, mângâierea, înțelegerea, nădejdea într-un mâine mai bun. Care e tot o taină, dar ce binecuvântare că poate fi!
În noaptea aceasta miroase ca-n copilărie: a bucurii simple, a portocale și-a obraji înroșiți de ger și toate celelalte mirosuri străine, cu care ne-am molipsit peste an, al mâhnirilor, al iritărilor, al așteptărilor zadarnice, al minciunilor și-al al deziluziilor zboară ca prin farmec spre neantul din care-au venit.
În noaptea aceasta și cei fericiți și cei înșelați de nefericiri vremelnice, și cei care se știu buni și aceia care-au simțit gustul amar al înșelătorului rău merită să se primenească în veșmânt de speranță, de lumină și să cânte cu îngerii și colindătorii vestea cea bună: că s-a născut prunc tânăr, de la care învățăm nevinovăția și primim nemurirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu