Despre gusturi și ... gustul prostiei

Cât mai am unele ceasuri de răgaz, înaintea începerii lucrului, mă uit la televizor, pe rețelele de socializare, nu de alta, ci ca să fiu la curent cu ce mai crede, cu ce mai zice lumea. Probabil, o fi latura mea din zodia aia despre care toate horoscopistele zic că-i superficială, flecară, curioasă etc.... și care o ieși la iveală, încerc eu o explicație, deși n-o cred prea tare... :) Mai degrabă plictiseala, în fine, nu e prea importantă motivația, ci altceva îmi motivează rândurile azi, o dilemă...pseudofilosofică, pseudometafizică, pseudo... orice, dar dilemă, totuși! 

Azi încerc să înțeleg gusturile oamenilor. De, îmi poate spune cineva cu scaun la cap, n-ai de lucru! Ei, n-am! De pildă, văzui pe wall-ul facebookului meu o informație de ultimă oră: că unei fetițe îi place nu știu ce poză postată de Adelina Pestrițu. Din reflex, când aud de Adelina Pestrițu, mă simt deja de parcă aș fi văzut un gândac, așa că nu-mi pot reține reacția aproape organică de respingere. Dar, pentru că sunt în toane bune, făcui imprudența să văd ce i-o fi plăcut  fetei la poza sus-numitei. Și ce văd? Individa își făcea un ditamai selfie în oglindă, cu un kitsch pe post de colier sclipicios, spânzurat peste o cămașă cu două numere mai mare, cu un instrument bizar care se vrea a fi un telefon- o curioasă combinație de ursuleț monstru obez, poză care avea următoarea etichetă: ”Se face prezenta! Cine  e cu mine?”. La ora la care scriu aceste rânduri, incalificabila fotografie avea 5624 de likeuri. E peste puterea mea de înțelegere fenomenul, așa că trec rapid mai departe. 

Îmi aduc aminte că am văzut, acum ceva timp, câteva poze de la nunta, mult vehiculata nuntă a cuplului Angelina-Brad, care isterizase tot mapamondul. Evident că i-a isterizat și pe snobii de români, că de ăștia nu ducem nicicum lipsă. Nu-i vorbă că nici unul, nici celălalt nu-mi place cine-știe ce, dar țin minte că am rămas siderată de afirmația unui snob din așa zisa noastră modă, care declara, nici mai mult nici mai puțin, că pozele alea, date publicității de cei doi, reprezintă imaginea nunții secolului!!! Mi s-a părut o prostie uriașă. Cel care scăpase porumbelul era un individ, Alin Gălățescu. 

Mă gândeam atunci și mă gândesc și acum: scuipă unul o prostie și toată lumea e imediat de acord cu el, îl citează ca pe oracolul din Delphi? Nu mai avem chiar deloc proprietate asupra termenilor, în goana noastră prostească de a fi coool, de a fi moderni cu tot dinadinsul? Un secol înseamnă o sută de ani, respectiv, dacă raportăm la evul în care trăim noi, perioada cuprinsă între anii 2000-2100. Adică niște poze dintr-un decor sărăcăcios, care nu spuneau - cel puțin nu-mi spuneau mie!-  nimic, să fie ridicate la statutul de imagini ale nunții secolului și vârâte pe gâtul publicului spre a fi transformate în repere ale eleganței?  Adică individul ăla, Gălățescu, o fi așa profet să spună el sigur că-n ăștia o sută de ani n-o să mai fie nicio nuntă mai acătării decât a cuplului Brangelina? Hai, zââât! 

Am fost în seara asta la un eveniment cultural, un concert de muzică din perioada interbelică: romanțe, cântece de dragoste, genul foarte popular în epocă, ușurel, dar nu lipsit de valoare. Am văzut multă lipsă de gust și educație în vestimentația și chiar în atitudinea unei părți a publicului, inevitabile, de altfel, dar, indiferent de asta, unanimă a fost aprecierea frumosului artistic. Semn că , indiferent de educație, sufletul omului poate să facă ușor diferența dintre valoare și nonvaloare.
Am ascultat muzică frumoasă, de un farmec irezistibil, deși din alte vremuri, într-o interpretare minunată și mi-am verificat o idee mai veche: că frumosul adevărat nu se demodează niciodată, că rezistă trecerii timpului, căci el vine din frumosul sufletului, fiind dublat neapărat de o valoare interioară, că nu poate fi falsificat și nici confundat, așa cum nu se amestecă apa cu uleiul.