lebăda neagră

Aseară, în grup, am fost la film, s-o vedem pe Nathalie Portman, împinşi de curiozitatea de a înţelege motivația Oscarului sau, mai mult, de dorința de fi împreună. În ciuda oboselii acumulate după ziua prelungită cumplit, peste așteptări, astfel încât n-am putut ajunge decât foarte târziu. Cina și mai târzie, Shalimar și vitrine multicolore.
Filmul e... Nathalie Portman, rămâi cu impresia chipului ei transfigurat, extrem de expresiv, cu forţa stranie a unui vis împlinit și ... cam atât. A, și muzică, desigur. Ceaikovski. Alb.
Ne-am întors veseli de la ultimul film al zilei, prin mallul imens, dar gol. Delicatețea de pe ecran ne-a urmărit și acasă și în visele cu alb. M-a făcut să mă gândesc la o poezie bacoviană, Balet: "Lunecau baletistele albe/Degajări de puternice forme/ Albe în fața lumii enorme/ Lunecau baletistele albe..."
Azi sunt multe de făcut şi mă îndrept spre necunoscut- o zi fără serviciu. Aha!