Încă o zi în care absurdul gândirii oamenilor, răutatea care le spintecă privirile te lasă fără respiraţie, te îngenunchează învins şi singur. Încă o zi în care nu poţi să laşi să treacă, încă o zi în care strângi lacrimile în pumni, inutile şi dureroase ca naiba.
Nimeni nu se schimbă, nimeni nu se schimbă, nimeni nu se schimbă, nici măcar tu, rămâi aceeaşi caraghioasă tristă şi sensibilă, care nu-şi află nicăieri locul.
Despre locuri, linişte şi apartenenţă.
Nu ştii cum e - liniştea e ca bomboanele , în bâlci, pentru un copil sărac: inaccesibilă. Rămâi şi te uiţi la ea de departe, cu ochi flămânzi, cu sfială nătângă , jinduind-o mereu, deşi ştii că n-o s-o ai niciodată din cauza unui şir lung de ... cauze amare şi exterioare, pentru care nu eşti vinovat, dar le suporţi. Nicăieri acasă, de parcă pământul n-ar fi apt să-ţi dea un loc numai al tău, în care să nu-ţi mai fie teamă şi să nu mai aştepţi ceva-ul acela ca o ameninţare schizoidă...
Despre pedepse , îndurare şi compasiune.
Toate le merită cei ce ţi-au făcut rău, toate palmele grele date de soartă, gândeşti impulsiv şi egoist, dar nu te poţi împiedica să-ţi fie milă în faţa suferinţei şi fricii de durere a celorlalţi. Durerea te doare întâi pe tine, nu le poţi dori decât binele, cu toate că e-n tine un proces mai ceva ca la Nuremberg, iar acuzarea are câteva capete incontestabile...
Despre prostie, limitare şi nepotrivire.
Le vezi zilnic în privirile oarbe de-alături şi mai încerci, sisific, să le faci să vadă, să se vadă. Zadarnic...
Dspre orizont şi obsesii.
Imanenţă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu