Gheaţă pe străzi, pe maşină, pe acoperişurile caselor, pe suflet. În gând, un vers dintr-o poezie a lui Adrian Păunescu, cea mai dragă: "La mine-n suflet este vifor şi vin nebuni să facă schi"... Singurătate binecuvântată de sâmbătă, linişte, cald, dor de lenevit între perne, cu cartea în braţe. Obligaţii domestice care se împotrivesc. Mă împotrivesc şi eu: le amân.

Vis de primăvară zăvorâtă sub zăpezi, cu trupuri firave de ghiocei tremurători în vântul subţire şi tăios peste dimineaţa cu nostalgii ale vremurile când eram doar copil la părinţi.

mă gândesc la oamenii făcuţi doar să strivească credinţele celorlalţi, să nege convingeri plăpânde ca ghioceii sub zăpadă, dar fremătătoare de speranţă. Tânjesc adjectivizând şi colorând în verde crud şi alb cuminte toate realităţile. Ce-ar fi dacă...?

Dimineaţă, inima îndrăznea iar : tic-tac, tic-tac... Cadenţei timide, în ritmul celor două silabe inaccesibile, i-am spus un nu rezonabil şi obosit.