vineri, 25 martie 2016

Râsul și plânsul sunt semne că ești viu. Când râd, simt că în suflet se face soare, așa cum lacrimile mă fac să experiez senzația potopului biblic. Râd rar, în ultima vreme, pentru că m-au năpădit buruienile în suflet și nu prea pot să le smulg decât vremelnic, căci ele sunt rezistente la orice, și cresc năvalnic și în scurtă vreme, prea scurtă...  Râd rar, căci am fost învățată cu neiubirea și cu lacrimile devreme. 
Azi am râs printre lacrimi, dar tot nu s-a făcut soare. Mă uit pe fereastră și văd aceeași zi mohorâtă și rece, mă uit în suflet și simt aceeași amărăciune care nu se mai dă dusă, în ciuda toturor eforturilor mele. 
La mulți ani, mamă! Sunt departe de tine azi, dar cu sufletul îți sunt aproape. Atât cât pot. Te-am iubit totdeauna, în ciuda mâhnirilor și întrebărilor mele și, deși nu ți-am spus-o niciodată, să știi că-ți mulțumesc că m-ai născut. E destul de trist să știi că n-ai venit pe lume din iubire, dar cred că e bine că sunt. E un dar cu care nu prea am știut ce să fac... Am făcut ce m-am priceput, ce-am putut, cât am putut și eu... 
De fapt, toate lucrurile contează doar în măsura în care ne raportăm la ele. Au doar importanța pe care le-o dăm. De ziua mamei, mi-e și mai dor de tata, de ochii lui blânzi și de tăcerea lui răbdătoare, pe locul lui de lângă sobă, de unde priveam împreună la televizor. Mi-e dor de tot. Și-i mulțumesc pentru tot, pentru absolut tot. De-aș avea posibilitatea să dau timpul înapoi, cred că doar atât i-aș spune: că-i mulțumesc. Dar cred că știe. Toate le știe...
Mă străduiesc să văd lumina, printre lacrimi și amărăciuni. Mă străduiesc să râd, să găsesc motive să sper și mă încurajez că norii grei de pe cerul primăvăratic și de pe celălalt cer, pe care nu-l știu decât eu, se vor duce, până la urmă. Și mă leg cu funiile încăpățânării mele proverbiale de tot ceea ce-mi aduce ziua: oameni dragi, vorbe de suflet, glume, copii, muzică, poezie, filme, Winnie the Pooh... 
Aștept vești bune, Doamne, le aștept cu setea tuturor mărilor de lacrimi sărate pe care le-au vărsat ochii mei în vremuri de răstriște sufletească. Vor veni, sunt sigură, vor veni și ele. Deocamdată, să fie liniște, să fie pace și vorbele rugăciunii: 
„Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se face si Gavriil harul îl binevestește. Pentru aceasta și noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să−i cântăm: Bucură−te cea plina de har, Domnul este cu tine!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Vitrion, Năică!”

     Vitriolul este vechiul nume al acidului sulfuric, cunoscut încă de pe vremea învățatului teolog și filosof, preocupat în egală măsură ș...