Ploaie rece de toamnă, un medic drăguţ, cu faţă veselă, voce caldă şi nume imposibil, sala de aşteptare cu oameni urât mirositori, cu mâini şi picioare în ghips, mizerie şi haine urâte... Acasă, în liniştea blândă a sufrageriei, toate ţi se par un vis bizar. Visul din care te-a trezit glasul inconfundabil, spunând încet numele tău la telefon e între părere şi amintire. Prea departe... prea multe inconsecvenţe, prea mult imposibil, prea mare distanţa între două oraşe, prea mare inadvertenţa între inimi, prea sticloasă tăcerea.
Un nou episod în care detectivul Poirot descurcă iţele încurcate ale unei crime cu iz interbelic e o binecuvântare. Repede, să nu mai apară nimic altceva.
Peste toate, ploaia rece , de toamnă târzie, cum nu mai sperai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu