Cu lacrimi în ochi aflu de la televizor că se pregăteşte să ne părăsească poetul. Vom fi mai singuri şi mai trişti, mai slabi în lupta cu urâţenia lumii, tot mai grea, tot mai fără speranţă.
Vocea lui gravă nu va mai răsuna decât în amintire, privirea blândă, senină, păstrând o frântură din cerul acestui pământ, pe care l-a iubit mai mult ca alţii şi nu s-a sfiit s-o arate, nu se va mai opri asupra noastră, poezia va tăcea, şi pustiul absenţei va deveni una din altele certitudini grele, cu care trebuie să trăim până la capăt.
În cer îl aşteaptă prietenul Nichita, prietenul Sorescu şi mulţi alţii, care l-au iubit, pe care i-a iubit. Cercul lor, al celor care se mută la stele se lărgeşte, noi rămânem săraci.
Odată cu lacrima dintre gene se plecă şi gândul - ca o rugăciune.

http://www.jurnalul.ro/stire-special/scrisoare-tatei-558889.html