Un picior în ghips deschide, nesperat, noi perspective: cei de lângă tine încep să te observe, să-şi manifeste rezerve nebănuite de grijă şi compasiune, să te sune când nu te aştepţi, să fie amabili şi plini de solicitudine, să-şi înăbuşe în gând sau printre dinţi orice urmă de exasperare şi de nemulţumire în faţa inocenţei privirii tale , căci neputinţa dezarmează şi-i face pe oameni să pară buni şi generoşi. Să-şi dorească să pară, chiar în faţa lor înşişi, buni şi frumoşi la suflet, să-şi spele toate păcatele, să se achite de toate datoriile trecute, să fie absolviţi de orice vină reală sau imaginară...

Dacă n-ar fi amar, zâmbetul ar putea fi chiar amuzat si ironic.

Dacă nu m-ar chinui acum un gând nărăvaş, care mă face să realizez că sunt îngrozitor de rea şi nedreaptă, aş avea scuze pentru acest mod de a vedea lucrurile, dar iată că n-am!

Sunt chiar ceea ce par: o acritură, plină de ingratitudine. Iartă, Doamne, dreptatea Ta e chiar mai mare decât orice evidenţă!