Zorro a fost, în lumea hispanofonă, un erou de hârtie, un justițiar care-a luptat pentru drepturile celor mulți și, din această cauză, ca toți eroii care întruchipează, de fapt, niște dorințe universal inepuizabile, și-a câstigat faima pe mapamond. Și nemurirea, căci vulpoiul mexican a fost întruchipat, pe rând, de nume celebre ale cinematografiei mondiale, apreciate astăzi mai mult sau mai puțin, etalonul variind în funcție de evoluția gusturilor de-a lungul timpului.
Ceea ce reține memoria colectivă de la noi despre Zorro sunt chipurile lui Alain Delon sau Antonio Banderas, cele mai cunoscute și mai atrăgătoare exemplare masculine care l-au interpretat în filme arhicunoscute și, desigur, faptul că purta mască. Celelalte detalii se supraadaugă, precum ze-ul pe care-l făcea pe piepturile victimelor, semn distinctiv al animalului cu care se identifica ( zorro în limba spaniolă însemnând vulpe) ori pălăria neagră andaluză, dar asocierea esențială a personajului Zorro este cu masca neagră purtată pe ochi.
Masca era folosită de Zorro exact în sensul în care o definește articolul de dicționar : bucată de stofă, cu care își acoperă cineva o parte a feței pentru a nu fi recunoscut, convenție generatoare a unui dublu efect: a proteja și a înșela, a ascunde și a seduce printr-o imagine falsă.
Masca lui Zorro îi acoperea acestuia ochii și fruntea, adică zonele superioare ale fizionomiei, simbolizând rațiunea atotcuprinzătoare, șiretenia și vigilența, atribute indispensabile în lupta cu răul, făcându-l astfel invulnerabil. Gura însă, un simbol al comunicării polifonice, îi rămânea descoperită. Gura cu care să să exprime acuzele la adresa răufăcătorilor, asupritorilor, bogaților nemiloși, fanfaronilor... Gura ca simbol al erosului, cu care donjuanul zâmbea frumoaselor señoritas or cu care șoptea vorbe înflăcărate, sub soarele torid al Californiei ... Și, nu în ultimul rând, ca simbolul exprimării libere a ființei raționale, care alege să lupte împotriva iraționalului și întunericului, sfidând iraționalul și întunericul care stă la pândă în el însuși.
Masca dezvăluia, așadar, o ambivalență pe care o purta în sine - alegere voluntară sau damnare?- eternă contradicție a firii omenești: erou și proscris. Ambele asociate vulpoiului, care în diferite mitologii este simbolul unui erou civilizator sau al unui ipochimen capabil, prin desele metamorfoze, să inducă în eroare, să ademenească, să farmece, să înșele și, în cele din urmă, să ducă în infern.
Ambivalență pe care ne-o regăsim în clipele de taină, când ne sondăm conștiința însă, preferând să ne punem peste suflete masca noastră cea de toate zilele, nu prea vrem s-o recunoaștem.
Erou te simți atunci când te bați pentru o cauză, fie ea și cu armele mai puțin convenționale ale cuvintelor, dar din oglindă te privește, răsturnată, imaginea alter-egoului șarlatan și vulpoi, când vorbele nu-ți sunt decât talgere zornăitoare, neacoperite de fapte.
Cu ochii creezi ancore care leagă- nevăzute -suflete, atunci când adevărul privirii tale sădește în celălalt flori de emoție și adevăr, ce trăiesc perpetuu, dincolo de timp, în timp ce, tot cu privirea împinsă de gânduri ucigașe, pe sub gene, tâlhărește, înțepi platoșa de lumină de pe fratele tău.
Cu gura rostești jurământul de credință nevinovăției sau naivității din idealurile tinereților și tot cu graiul gurii apostaziezi în scuzele cu care te amăgești, în promisiunile pe care ți le încalci, în adevărurile încomplete pe care ți le servești- deplorabilă compensație!- ca să nu-ți recunoști înfrângerile de vis.
Mulțimea Ze-urilor trasate de Zorro pe pieptul victimelor le simți în lacrimile unei iubiri sugrumate de compromisuri, concesii sau dezertări, în căderea ireversibilă a aripilor de pe umerii plecați sub poverile remușcărilor pentru tot ce-ai fi putut să faci și n-ai făcut, pentru tot ce-ai fi putut să fii și n-ai fost...
Masca lui Zorro -reflexul din oglindă în care transpare sufletul tău așa cum nu vrei să-l știe nimeni... Azi, când masca a intrat în firescul cotidian, căci umanitatea întreagă portă masca peste chip spre a se împotrivi încoronatului dușman nevăzut, ce se grăbește a secera înaintea secerișului, ai curaj să-ți sfâșii și masca lui Zorro cel ascuns în apele oglinzii?
Ai curaj să evadezi din capcana resentimentelor, a lașităților, a incertitudinilor și să-ți sfâșii masca de pe chipul pe care ți l-a împrumutat Cel din slavă, care induce și te induce în eroare?
Ai curaj să înfrunți, ca oarecând Narcis, apele și să vezi ce chip te privește din oglindă? Ai curaj să suporți?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu