Jivină este un cuvânt pe care l-am moștenit de la slavi, care au trecut pe la noi și ne-au lăsat atât metehne, cât și un bogat fond lexical cu o sonoritate întunecată și primitivă care, pasămite, ne-au atras și ni s-au lipit de obiceiuri, de vreme ce le regăsim, chiar și deghizate, până astăzi.
Jivina e o dihanie respingătoare și bestială, care trăiește în sălbăticiile singurătății și bântuirilor, de care omului, neputând-o îmblânzi, nu i-a mai rămas altceva decât să se teamă.
Jivina e o lighioană scheunătoare, groaznică de privit și de ascultat, mârșavă și rapace, iar odată cu numele, omul i-a pecetluit destinul de blestem și hăituire. Seamănă teamă numai cu umbra sonoră și grea a hainei numelui, o teamă viscerală, icnită, din vremurile când oasele se chirceau de frig sub biciul vânturilor și al ploilor, dinții scrîșneau și părul se ridica de groaza arătărilor târâmurilor de sub pământ și de sub genuni... Jivina se ascunde de om și de puterea lui, temerilor lui răspunzându-i cu ferocitatea ei atavică, din imemoriale timpuri, căci n-au învățat încă să facă pace fiecare cu partea din el a celuilalt.
Jivina zace, deghizată pervers, în fiecare dintre noi. În viciile și agresivitatea genuină, în zavistia care nu ne îngăduie să acceptăm superioritatea ori binele celuilalt, în infirmitățile sufletești de tot soiul, care ne sluțesc chipurile, oricât le-am spoi cu farduri și ne strâmbă zâmbetele buzelor cu care dăm sărutarea lui Iuda.
Jivina scoate capul la iveală în necinstea cu care nu ne recunoaștem slăbiciunile, ne bucurăm de răul altuia, scuipăm delațiunea și urâm statornic și fără de leac. Jivina din noi are o conformație hidos de subtilă, pe măsură ce suntem mai evoluați în șarlatanie, în josnicie și denaturare, în minciună și lingușire, în anomalii și perversități.
Jivina din noi, aceea, numită cu felurite nume, care bântuie măsluită sub șuvoaiele pasiunilor, sub cariatidele principiilor și ghioaga revendicărilor este transparentă sub lințoliul - veșmânt de când am apostaziat de la menirea noastră de lumină și duh. Treptat, întinează și ultima cărămidă de la baza soclului pe care ne-am clădit statuia de minciună, a celor ce vrem să părem altfel decât ne este insuportabil să recunoaștem c-am fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu