asimptomaticii

Unul dintre cuvintele foarte prezente pe buzele tuturor astăzi este asimptomatic.  Prezent aproape în toate discursurile publice, în toate postările de pe rețelele de socializare ab nauseam, mai mult sau mai puțin potrivit, termenului devenit ”la modă” merită să-i acordăm puțină atenție, fără a avea pretenția că îi vom dezvălui altceva decât o etimologie... subiectivă. 

Este bine să precizăm ab inițio, ca să știm cu cine avem de-a face, că termenul ne vine de la greci,  adică aceia care sunt responsabili și de alte ... daraveri detectabile în vocabularul nostru cotidian: democrație, gargară, anapoda, economie, marafet, cartofor, patimă,  zâzanie, sparanghel, pedeapsă, poliloghie, dramă și, nu în ultimul rând, paranghelie...

Spune proverbul: ”Timeo Danaos et dona ferentes!”, adică să nu te încrezi în greci atunci când îți fac daruri, iar istoria ne invață că această mostră de înțelepciune este rodul experienței dezastuoase prin care au trecut credulii troieni. Procedând prin analogie și, mai ales, urmărind modul adesea nefericit în care zestrea grecilor, fie ea și lingvistică, a dat roade buclucașe, adeseori caricaturale în realitatea autohtonă, s-ar impune a fi mai cu băgare de seamă la abuzul... asimptomaticului. 

Mai întâi, ne luăm îndrăzneala de a pastișa proverbul strămoșilor noștri romani și a spune că in verbis... veritas, existând convingerea că în cuvinte se camuflează, de cele mai multe ori, adevărul. Puțini știm, poate, că sensul învechit al termenului despre care vorbim astăzi era de... coincidență, rezultat la greci din alăturarea lui syn( împreună) cu ptoma( lucru căzut). Coincidența, cu alte cuvinte, era percepută drept anormală, un semn vizibil în care se bănuia că se ascunde un aspect căzut, deci negativ. De aici până la sensul uzitat de medicină, prin care se definesc manifestări anormale, care sunt indiciile unei boli, nu a fost, se pare, o cale atât de lungă. 

Statistica, o știință astăzi foarte prezentă în spațiul public, a demonstrat că, în spatele unei serii de coincidențe se ascunde aproape întotdeauna o cauză, de cele mai multe ori ignorată. Așadar, cu cât sunt mai multe coincidențe (simptome), cu atât există mai mult certitudinea unei patologii (boli). 

Mai mult, prudenți trebuie să fim și în privința prefixului, provenit tot din greaca veche și având, și el, ghinionul de a poseda un statut negativ, desemnând o lipsă, o absență. Așadar, limba veche și-nțeleaptă a născut, printr-un aparent paradox, care nu este, în realitate, decât o simplă derivare parasintetică, o realitate pozitivă îndeosebi stabilă: asimptomaticul. 

Să nu ne grăbim, însă! Cum bine îi stă românului, prin venele căruia curge nu doar sânge nobil de Traian, ci și plasmă neaoșă de dac, profitând de circumstanțe ad usum Delphini, (al noilor Delfini, nota bene!) a reușit să transforme și această realitate lingvistică într-un motiv al disensiunilor colective în vremuri de pandemie. A făcut el ce-a făcut, încât și benignului asimptomatic i-a găsit nod în papură: de ce, adică, să umble asimptomaticul liber pe stradă? Asimptomaticul este o incertitudine, mai mulți asimptomatici liberi pe străzi sau chiar prin casele lor (sic!) reprezintă, neapărat, o serie de coincidențe care ascund, în spatele lor, conform tuturor statisticilor, o certitudine: pericolul social. Astfel că statul, care veghează și știe mai bine care este, cu adevărat, binele cetățeanului suspectat de inteligență asimptomatică, a meditat intens și din acest efort cognitiv a rezultat măreața idee că locul asimptomaticilor prezumați ca o amenințare pentru sănătatea publică este în spital. Spre a convinge populația reeducată prin argumentum baculum, reespectiv amenzile extravagante aplicate conform planului impus ”de sus”, să-și rezume existența la doar câteva instincte: cel gregar și cel de supraviețiuire, statul, zelos, a și venit cu o propunere extrem de”apetisantă” de spital, ca desprins din desenele animate: cutii de carton pe post de saloane, având drept ferestre fotografiile unor bucăți de cer albastru străjuind obstinat plaiul mioritic, și personal de servire un robot cu numele Escu. Robot cu care, spun unii, mai cârcotași, se pare că a comunicat excelent înșuși augustul Delfin autohton, constant observator preocupat de binele națiunii.
Devenindu-ne, în timp, hazul de necaz un fel de modus vivendi, ne-am putea constata in fragranti ca asimptomatici nedetectați, lipsiți de... celebrul ghinion național ce ne-ar face pasibili beneficiari ai tratamentelor care se impun în atare circumstanțe ale stării de alertă.
Am putea chiar să și rânjim în pumni de moartea caprei vecinului, că și acesta este un fel de sport național, nerecunoscut, dar practicat asiduu.
Am putea...  dacă n-am știi că, uneori, printre asimptomaticii ghinioniști, internați cu forța, se mai strecoară și câte unul care se încăpățînează să iasă din rândul oilor civilizate și docile. În care a mai rămas și altceva în afara instinctului de supraviețuire: verticalitatea omului liber. Aflată la terapie intensivă și ea, ca și țara, răsuflă greu, în ritmul unor inimi care bat altfel, inaccesibile auscultării urechilor tot mai surde ale acestei lumi.
O poți găsi în rezistența mută a unei bătrâne de 83 de ani, dintr-un sat uitat de lume, dusă la spital, în loc străin, departe de ai ei, care refuză hrana, preferând moartea.
E din ce în ce mai rară, în ultima vreme, într-o țară în care începem cu toții să devenim asimptomatici de empatie, blândețe, îngăduință, umanitate.