Ecranul gol, alb... Niciun rând, doar bătăile inimii și tot felul de gânduri. 

Învăț zilnic tot felul de lucruri- asta înseamnă, probabil, că mă fac mare? Nimic din ce credeam eu că știu sigur despre mine nu mai e valabil de azi, de ceva vreme. Mă descopăr cu luciditate tălâmbă și vinovată și cu perplexitate. Și inima, ca un corp străin și cu viață proprie, o ia la goană în zona mediastinului mijlociu, cum scrie frumos la cărțile de anatomie.  Cică inima-i doar un fel de mușchi,  de forma unei piramide triunghiulare, cu vârful în jos, fără nicio legătură cu sentimentele! Ce prostii mai susțin și specialiștii ăștia, care se bat cu pumnii în piept c-au analizat totul, că știu totul, că au explicații pentru orice! Că are patru camere, și știu ce funcții are fiecare, că se regenerează cam 50% pe parcursul vieții, că are rol în circulația sângelui și alte și alte prostii adevărate și nefolositoare  pentru nimeni, poate doar pentru ei, doctorii! 

Habar n-au ei, că de fapt, la mine-n piept nu e o piramidă triunghiulară cu vârful în jos, alcătuită din mușchi și vene, șanțuri și alte chestii pline de sânge, ci de-a dreptul Triunghiul Bermudelor, mai enigmatic decât enigma în sine... Ceva misterios și bizar, un fel de bucată de rai care funcționează după legi numai de ea știute, pe care nu le voi înțelege niciodată... Teritoriu misterios, care se guvernează singur și arbitrar, în care, odată intrat cineva, se pare că nu mai iese niciodată ...  Asta-i inima mea, dobitocilor de specialiști, care tocmai de-aia sunteți specialiști, că nu știți să explicați niciodată nimic! :)
P.S. Îmi atrage atenția cuvântul regenerare- oare abia acum încep să înțeleg cum sau e doar o altă glumă proastă, o altă capcană a navigatorului incompetent din mine, care se va rătăci în vârtejul acestei noi furtuni în care se pare că intru ?