Marele actor - marele OM

Am citit azi o suită de interviuri cu actorul Dorel Vișan. L-am văzut zilele trecute într-un interviu la o celebră emisiune de televiziune, a unei supraapreciate moderatoare,  dar ceva din cuvintele omului mi-au plăcut, mi-au mers la suflet. A fost o descoperire splendidă, un dar de Sânziene, al Sfântului Ioan Botezătorul, a cărei naștere creștinătatea a prăznuit-o ieri. Deși m-a indignat tupeul moderatoarei, pe care se pare că numai eu l-am remarcat și numai mie mi s-a părut nelalocul lui (mă și întreb: ce-o fi cu lumea?), marele actor a strecurat, printre nenumăratele și impertinentele intreruperi ale cucoanei care își etala enorma prostie, câteva vorbe splendide, câteva mostre de înțelepciune și de profunzime sufletească rară. 

De fapt, interviul ăla l-am revăzut de mai multe ori și încă mai e loc de reflecție pentru ce-am auzit. Adică, îl voi revedea. Ba, mi-am îndemnat stăruitor și prietena să-l vadă și, până la urmă, mi-a urmat sfatul. Cred că n-a avut nimic de pierdut. 

Azi am aflat că e ziua lui, așa scria pe facebook, că la televizor, la vreo emisiune, în afară de politică jalnică, de mahala, nu ai ce să vezi- de-aia nici nu mă mai uit de mult la nimic, în afară de vreo transmisiune de operă sau la vreun film... 

Am citit câteva interviuri și m-au emoționat toate. Un om special, cu o trăire profundă, cu o sensibilitate și un simț al măsurii exemplar! Un bun simț al omului de la țară, care crede în valori perene, respectă ritmul etern al naturii, își conștientizează efemeritatea și slăbiciunea omenească și înțelege ce înseamnă cu adevărat Dumnezeu. Ce păcat că asemenea oameni sunt așa de rar văzuți, promovați! 

Mă gândesc că o să înțelegem asta când va fi prea târziu, așa cum o face neamul ăsta de atâta amar de ani. O să procedăm, când nu va mai fi printre noi, la fel cum facem în ultimul timp în mod obișnuit, în stilul nostru românesc isterico-ipocrit: o să se vorbească două-trei zile la televizor, o să dea înmormântarea la televizor, o să cheme vreo câțiva cunoscuți, care să spună picanterii sau, eventual, o să împroaște memoria dispărutului cu noroi, tot la televizor și-o să uităm de el, tot la televizor....

”O, țară tristă, plină de humor!” spunea Bacovia cândva... Tare potrivit mi se pare versul ăsta și cu realitatea la care mă refer. 

Zicea Dorel Vișan, într-unul dintre interviurile pe care le-a dat unor ziare cu tematică rurală, cred, căci se referea la întoarcerea la natură ca la o cheie a vieții simple, echilibrate, ceva și despre ignoranța în care trăim și superficialitatea cu care tratăm toate fenomenele. 

Dintre care, cultura cred că i se părea domeniul cel mai profund rănit de efectele valului de ignoranță și superficialitate în care se bălăcește societatea contemporană. Cred că așa motiva retragerea din teatru, pe care, făcut așa, neprofesionist și cu actori lipsiți de talent, nu-l mai aprecia.
Ahtiați după modernitate cu orice preț, oamenii au năvălit să dărâme tot ce era tradiție și normalitate și au împrumutat fără noimă și fără o minimă cenzură critică modelele occidentale, improprii modului nostru de a fi. 

Și chiar dacă problema sună oarecum perimat, căci a mai fost tratată de iluștri predecesori, de la Kogălniceanu sau Maiorescu încoace- să tot fie câteva generații- se pare că societatea românească tot nu s-a lecuit de mania imitației și de formele fără fond, și le împropriază întruna, de-a valma, fără discernământ... 

Mă uit în jur și văd peste tot mostre din prostul gust promovat ca etalon. Ce ușor acceptăm prostul gust, în vestimentație, în comportament, în relațiile inter-umane și ni se pare normalitate! Ce ușor ne adaptăm, ce ușor uităm de tradiții, de frumos, plecându-ne, ca trestia, în fața unor valori străine!  Zice maestrul Vișan într-un interviu:  ”Băieții au pantalonii până la glezne, mestecă gumă sau chiar cocaină. Simțeam că viața are sens! Or noi, cei de acum, nu mai dăm sens vieții. Dăm sens altor lucruri, care ne transformă în oameni bolnavi.”  Ce simț al realității pe care mulți dintre noi nu-l avem! 

Nu știu de ce, dar se pare că orice mare personalitate culturală veritabilă, nu din cele prefabricate de presă sau de snobismul vreunor pretinse elite, ci acelea reale, iubite și validate de oameni, este și un mare Om, în egală măsură. Te umpli de lumină în jurul lor, te umpli de energie curată când îi vezi pe scenă sau chiar la televizor, pleci acasă mai bogat,  cu sufletul plin de darul pe care ți l-a făcut. 

Acum, depinde de tine, doar de tine, dacă-l iei și-l ascunzi sub obroc sau îl pui în candela inimii, să lumineze curat și să-ți folosească...