soft feelings

Mi se-ntâmplă lucruri. Nu din acelea de te lasă fără cuvinte, mari cât roata carului, dar mi se-ntâmplă lucruri mici, aparent nesemnificative- care, poate, nici nu au cine-știe ce semnificație, doar le-o dau eu probabil în pripă-dar simt că mi se-ntâmplă lucruri bune. Așa, ca mersul pe stradă zâmbind cu gura până la urechi într-o zi caniculară și insuportabilă, ca sfidatul rezonabilului și  încăpățânarea de a fi normală și bună până la ridicol, așa... lucruri mici, ca fluturii și ca gâzele în iarbă, lucruri care colorează frumos o viață ce-și uitase, până mai ieri, vara...
Dor de frumos și de "soft", dor de ceea ce mă face unică și altfel, detașare de meschinăriile celor din jur, un pic de senin în gesturi și-n sân, ca altădată.
Îmi zic în gând să am răbdare și să iau lucrurile așa cum sunt, fără să le mai caut mereu imediata finalitate, îmi zic că, până la urmă, nu e bine deloc să pierd ziua de azi pentru un mâine potențial și nesigur, care nu știi niciodată dacă va mai veni.
Îmi zic că trebuie să existe un rost în tot ceea ce se întâmplă și învăț să nu mai fiu cum am fost mereu: încordată și obsedată de perfecțiune.
Vara e vacanță, e vreme de vacanță pentru toată lume, e vreme de vacanță și-n suflet, de eliberat de temeri, de gânduri negative, de reziduuri de amărăciuni, de tot felul de gusturi mai mult sau mai puțin amare, e vreme de tihnă și de pace. Vara e anotimpul meu, e acel acasă pe care-l iubesc și-l visez când e frig și urât, vara e liniște și timp de citit cărți dragi, de stat la povești cu oameni iubiți și speciali sufletului meu, vara e timpul pentru mine, e răstimpul din an confiscat lumii și împropriat cu lăcomie de om născut la solstițiu.
Vara e amintirea nopților adolescenței, cu susur de greieri în stratul de regina-nopții din fața casei, cu chef de scris și de citit, cu nostalgii și dor nebun de ducă.
Vara e și noaptea asta care se odihnește ca o mantie moale și caldă peste blocuri și peste orașul toropit și epuizat de ziua caniculară de azi, peste oamenii care dorm în casele lor încinse precum casa cea de aramă din povești, cu jazz-ul care curge leneș din aparatul acesta micuț și minunat inventat de civilzatie...
Vara e speranță că imposibilul gândit de mine , închistată în evident, previzibil, scepticism  și neîncredere e posibil, va fi posibil prin puterea evidenței și-a binelui și-a sufletului meu care iese la iveală, oricât m-aș strădui să nu se-ntâmple asta, ca miresmele unui parfum prea tare dintr-o sticluță neetanșeizată... Nu se poate să rămână lumea suspendată doar în sterilitatea răului și-a neîmplinirii, nu se poate ca normalitatea binelui să nu atragă spre sine o altă normalitate, un alt bine, nu se poate să nu se poată...
E vară, e vară, E SPERANȚĂ și e bine...