Ascult în transmisiune directă Tosca de la Opera din Viena. Cu Angela Gheorghiu în rolul Floriei Tosca. Și Kaufmann, iubitul meu Kaufmann în rolul lui Cavaradossi. E un fel de stare de sărbătoare cu pielea de găină tot timpul. O minunăție așteptată, o bucurie pe care nu mai știi cum s-o prelungești mai mult...
Splendide sunt aici vocile, interpretările, splendidă partitura, spendidă...
Tosca e o sărbătoare a femeii, care iubește și luptă cu toate armele feminității pentru dragostea ei liberă și completă, posesivă și generoasă... Își vizitează iubitul și-l anunță că-i pregătește o surpriză: o întâlnire de dragoste. Reacția lui o descumpănește, pentru că-l simte preocupat de altceva și-i reproșează că nu se bucură suficient, așa că-i descrie cum proiectează ea întâlnirea lor pasională. Reușește să-l capteze, deși gândul bărbatului, ca al tuturor bărbaților, de altfel, vorba lui Moromete, ”e la alte prostii”, respectiv la evadatul pe care-l ascunsese în biserică...
Încearcă să scape de Floria așa cum fac toți bărbații cu toate femeile: spunându-le minciuni dulci, ca să le facă pe plac... Numai că femeia cercetează geloasă, posesivă, atentă, pictura din care i se pare că recunoaște cei doi ochi albaștri care-i stârnesc furia... tocmai pentru că-i recunoaște și-i consideră rivali. Pentru că orice femeie care iubește vede în orice altă femeie frumoasă o posibilă rivală și suferă. Pentru că nu se vrea înlocuită din inima bărbatului drag, pentru că se vrea unică, așa cum și merită... Și Floria îi reproșează, geloasă, pictorului, că a pictat-o pe marchiză prea frumoasă, ba chiar îi cere... să-i facă ochii negri, căci nu poate suporta ca alți ochi să-i privească pe ai iubitului ei... nici măcar dintr-o pictură ieșită din mâinile lui...
Cavaradossi este cucerit. Îi declară dragostea, îi spune că numai ochii ei negri îi sunt dragi pe lume, căci o iubește sincer... Și chiar i-am auzit pe Angela și pe Jonas Kaufmann, un cuplu de neuitat, ideal cred, convingători, real îndrăgostiți...
În actul al doilea, Floria, care nu mai poate suporta durerea să-l vadă chinuit pe omul iubit, face imposibilul posibil: îl ucide pe Scarpia, după ce îi promisese că i se va dărui, în schimbul hârtiei de liberă trecere pentru ea și al ei Mario.... Nu știe că ticălosul o amăgește și-și învinge scârba, își calcă pe mândrie pentru a obține viitoarea ei eliberare. Însă o femeie care iubește e capabilă de orice. Chiar și să ucidă. După ce, anterior de a lua hotărârea eroică, se lamentase, își strigase durerea și revolta unui Dumnezeu pe care-l credea surd în splendida arie Vissi d' arte, Tosca înfige, cu mâinile ei făcute pentru artă, pentru a purta florile dăruite Madonnei și pentru a le înălța în rugăciune, pumnalul în inima lui Scarpia...
Odată ucis tiranul, femeia exclamă epuizată și consternată: ”E avanto a lui tremavo tutta Roma!...” Prin vocea Angelei sună copleșitor... Încă o dată o femeie a depășit, prin curajul ei nebunesc, într-o clipă de intensitate maximă, lumea... Femeia a realizat că a fost măreață; ea, o făptură slabă, delicată, care-a trăit toată viața pentru artă și pentru dragoste, s-a învins pe sine, și-a învins neputința, și-a învins limitele...
Se aud suspinurile ei de femeie care și-a călcat pe inimă, și-a strâns în ea tot curajul și-a ucis... pentru inima ei... Ca să salveze și să se salveze... și ți se face, instantaneu, pielea de găină. Simți, dintr-o dată, iubirea ei pasională, simți sacrificiul ei total, dragostea ei pentru Cavaradossi care-o împinge să nu se gândească decât la viața celui fără de care nici viața ei nu mai are sens... Intuitiv, femeia știe asta, de aceea nu se dă în lături de la nimic... Cu mâinile ei mici se luptase cu Scarpia, cu mâinile ei îl ucide și... tot cu mâinile ei, îi pune crucifixul pe piept... ca-ntr-un gest de supremă umanitate....
Se aud suspinurile ei de femeie care și-a călcat pe inimă, și-a strâns în ea tot curajul și-a ucis... pentru inima ei... Ca să salveze și să se salveze... și ți se face, instantaneu, pielea de găină. Simți, dintr-o dată, iubirea ei pasională, simți sacrificiul ei total, dragostea ei pentru Cavaradossi care-o împinge să nu se gândească decât la viața celui fără de care nici viața ei nu mai are sens... Intuitiv, femeia știe asta, de aceea nu se dă în lături de la nimic... Cu mâinile ei mici se luptase cu Scarpia, cu mâinile ei îl ucide și... tot cu mâinile ei, îi pune crucifixul pe piept... ca-ntr-un gest de supremă umanitate....
E magistrală Angela și mă gândesc că, implicit, e magistrală o femeie care iubește. Capabilă de orice pentru omul iubit, gata să se uite pe sine, gata să se dăruiască lui, mai presus de rațiune, de Dumnezeu, de tot... Niciodată un bărbat n-ar putea iubi așa, niciodată n-ar putea fi așa de pătimaș și de total dăruit, până la sacrificu de sine... Cică ei sunt cerebrali sau... doar egoiști...
Deși Cavaradossi, în actul trei, spală rușinea tuturor bărbaților planetei: pentru că în fața morții, rănit, torturat, lipsit de speranță, nu se gândește decât la ea, pentru că dă tot ce mai are înaintea execuției temnicerului - un inel, spre a-i permite să-i scrie Floriei un ultim adio... Și și-o reamintește, jalnic, pe femeia iubită, cum păsea, parfumată, pe nisipul aleii și cum o strângea în brațe, dezvelind-o din vălurile care-i ascundeau frumusețea și misterul ...
Deși Cavaradossi, în actul trei, spală rușinea tuturor bărbaților planetei: pentru că în fața morții, rănit, torturat, lipsit de speranță, nu se gândește decât la ea, pentru că dă tot ce mai are înaintea execuției temnicerului - un inel, spre a-i permite să-i scrie Floriei un ultim adio... Și și-o reamintește, jalnic, pe femeia iubită, cum păsea, parfumată, pe nisipul aleii și cum o strângea în brațe, dezvelind-o din vălurile care-i ascundeau frumusețea și misterul ...
Ascult uralele înnebunite al sălii operei din Viena după E lucevan le stelle cântat dumnezeiește de Kaufmann... Cu lacrimi de bucurie. Și de speranță, că umanitatea nu s-a pierdut, căci mai vibrează la frumusețe, la muzică sublimă, la voci divine... Sala ovaționează un om care se întrece pe sine, un artist minunat, care acum bisează cea mai frumoasă arie a operei... visul de dragoste al lui Cavaradossi...
Din acest motiv e minunată muzica: pentru că scoate ce e mai frumos și mai nobil în oameni. Minunat Kaufmann, bucurie deplină, sală și ascultători din lumea întreagă... A doua oară parcă e și mai frumos...
Intră Angela... Floria cu biletul salvator... Cavaradossi ascultă înmărmurit spovedania ei și îi sărută dulcile mâini care aduc biletul de liberă trecere... O dolci mani... Făcute să mângâie copii, să poarte trandafiri, să mângâie iubitul... au făcut dreptate, mâinile victorioase... și pure...
Dar femeia îi dezvăluie planul ei, îl încurajează să spere că vor fi, peste câteva clipe, liberi, liberi să-și trăiască dragostea... Îi așteaptă un viitor luminos, departe de Roma, de răutate, și femeia e gata să renunțe la toate pentru a fi alături de el... Ai crede că așa va fi, dar nu în lumea aceasta... Căci finalul e cumplit: execuția preconizată a fi o simulare se va dovedi reală, Cavaradossi cade ucis de gloanțele mincinosului Scarpia, care se va răzbuna și după moarte, iar Floria, înnebunită de durere, își urmează drumul spre iubitul plecat în lumea celor drepți... pe buze cu ultimele cuvinte adresate lui Scarpia, pe care parcă pleacă să-l acuze pe lumea de dincolo, în fața lui Dumnezeu, căci nu-l iartă: ”O Scarpia, avanti a Dio!...” Poate spre a ne reaminti că femeile iartă orice omului iubit, dar nimic celor care li-l răpesc? Că într-o femeie sălășluiește divin și demonic, rai și iad, slăbiciune și putere nestrămutată? ...
Superbă și captivantă Angela Gheorghiu în acest minunat personaj care e Floria Tosca: o femeie între femei! Dar, oare, nu așa e o femeie care iubește cu adevărat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu