mamă, primăvara mea...

Acum primăvara e certitudine. O spun pomii pe care i-am văzut înfloriți zilele astea, o spune verdele care s-a insinuat peste tot, o spune ceva cuibărit în inimă, care mă îndeamnă să fiu limpede ca lumina ce se cerne deasupra noastră. Și sunt: limpede, lămurită, împăcată. Și vie, mă simt vie și cu brațele pline de flori, de flori de zâmbet, de vorbe bune, de gânduri pozitive.
Mâine omenirea sărbătorește Vestea cea bună: că va primi Mântuitor, prunc din Preacurata. Mă pregătesc de sărbătoare în suflet, cu speranță. Mâine e ziua mamei mele, cea mai bună mamă din câte sunt pe lume pentru că-i a mea. Că mai e, binecuvântare neprețuită de-ajuns!
Mama e, de când o știu, mereu îngrijorată de ceva, mereu nemulțumită, mereu pe fugă, mereu cu treburi interminabile, mereu cu o cută pe frunte, mereu plină de solicitudine, alergând să-mi facă toate poftele, bucurându-se că respir, că mă vede...
Perfecționistă și obsedată de muncă, spală o farfurie de zece ori și tot nu i se pare suficient de curată, vede pericole peste tot, se sperie din orice, e pesimismul întruchipat, dar mă iubește cu o grijă posesivă, care de multe ori m-a revoltat, pentru că-mi părea prea multă, nejustificată...
Mă sună zilnic doar ca să mă audă, să audă că sunt bine și trăiește cu griji și cu boli care se-nmulțesc cu anii, cu singurătățile, cu necazurile... Nu voi ști niciodată să-i spun, cu toate vorbele mele, pe care le-am învățat din cărți sau care se nasc din mine, că o iubesc așa cum merită. De fapt, probabil că nu voi reuși niciodată s-o iubesc așa cum merită, căci mama merită toată iubirea din lume.
De multe ori i-am furat dreptul de-a fi prima în sufletul meu și i l-am dat vreunei ființe care-a trecut vremelnic și superficial prin viața mea, care n-a înțeles nimic nici din griija mamei, care se răsfrângea asupra amândurora, nici din capacitatea ei imensă de a tolera și-a ierta... Și-a ține-n ea cuvintele ce s-ar fi meritat rostite, doar ca să nu mă supere, ca să-mi fie mie bine...
Acum suntem doar noi două, atât am mai rămas. Ceilalți s-au mutat, rând pe rând, într-o lume fără dor, fără lacrimi, fără revoltă împotriva pensiei prea mici, a greutăților gospodăriei și-a reumatismului, fără dorul de copila singură, printre străini, cu prea multă treabă la serviciu...
Nu voi ști niciodată să vorbesc despre mama, dar știu un singur lucru: primăvară, de-a binelea, se face de ziua mamei, primăvara e în sufletul ei timid și iubitor, primăvara e în părul ei nins de vremuri, primăvara va fi atâta vreme cât va mai fi ea. La mulți ani, mamă!