Un trist şi ceţos noiembrie îmi macină gândurile şi înfrângerile. Ceaţa e peste tot, pâclă e în calea unor drumuri intuite, sperate, dar imposibil de străbătut în durerea cruntă din umărul stâng şi din suflet.
Imposibil de parcurs drumul îndărăt până la inimă, prea mult hău s-a căscat iremediabil în urmă şi-n ochii cenuşii atât de neverosimil iubiţi altădată. Frig, ger în celula în care-am eşuat fatidic şi fără să-nţelegem niciunul de ce. Restul de drum ce-l mai avem de nevoit e pe brânci, pe lacrimi, pe dezamăgiri şi amărăciuni de ambele părţi... pe singurătăţi.
Întrebările rămân mereu fără răspuns, mângâierile prietenelor mele nu sunt de-ajuns să înlăture un sentiment de vinovăţie inevitabil, deşi, în mare parte, raţional nefondat.
Sunt atâţi de "şi totuşi" în viaţă, că nu îi poţi măsura drept şi nici face abstracţie de ei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
„Vitrion, Năică!”
Vitriolul este vechiul nume al acidului sulfuric, cunoscut încă de pe vremea învățatului teolog și filosof, preocupat în egală măsură ș...
-
Toamnă hâdă, vânt rece răvăşindu-mi părul, stropi de ploaie rece înlăcrimând obrazul, realitate pe care-o percep din ce în ce mai aprig, ma... -
Zi frumoasă. Cu soare, cu multe de făcut, cu zâmbete de copii, din nou. Gândul repetă , mereu, obsedant, ca o placă de patefon zgâriată, ace...
-
Nu ştiu de ce scriu, scriu pentru mine... poate pentru ca să-mi înving efemerul din fiecare clipă, din fiecare trăire. Că să nu uit că e fru...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu