Seară cu gust sec de imposibil. Trebuie să te obişnuieşti, trebuie, şopteşte îngerul de pe umărul drept. Noapte de Sânziene, fără răspuns, fără întrebări, fără nimic. Doar cu evidenţe indenegabile. Necesarul punct al unui delir de suflet, de speranţe fără temei, de naivităţi impardonabile în atare condiţii negre.

Îmi tot spun prietenii că se va face lumină în curând, că eclipsa asta cumplită nu are cum să mai dureze mult, că sa va întâmpla ceea ce dospeşti de mult dedesubtul pleoapelor flâmânde de alfel de lumină, dar evidenţele îţi spun că nimic nu ma schimba nimic.

Niciun mister, doar o realitate bleagă şi stearpă, aşa cum ţi-a confirmat-o ieri un glas care nu te mai iubeşte demult şi nu-ţi mai permite nici măcar , de dragul unui trecut scurt, dar drag, să-ţi faci iluzii şi să nu te simţi inutilă.

Fetele, când cresc mari, trebuie să se confrunte cu deziluzionanta şi cruda realitate şi s-o accepte, aşa cum îşi acceptă imaginea din oglindă, aşa cum acceptă că nu-şi pot schimba părinţii, trecutul, genele, nimic din ce e mai presus de ele şi definitiv.

Exerciţiu necesar ca să ...ca să ce, Doamne? ....