Prima zi în care-am revenit printre oameni, prima zi de mers pe două picioare... Bucuria copiilor, îmbrăţişările celor câţiva colegi cu care comunic mai bine m-au făcut să realizez că mi-au simţit lipsa, că sunt importantă pentru câţiva oameni. Nu de neînlocuit, nu indispensabilă, dar importantă. Şi asta-i încă un motiv în plus să lupt pentru un vis care mă aşteaptă să-l duc la îndeplinire, să nu mă las învinsă de cuvintele "nu se poate".

Cred că şi perseverenţa trebuie răsplătită...