Dimineață. Cafeaua fierbinte lângă mine, multe de făcut, emoții pentru prietenul nostru, Nic – soțul prietenei mele – care trece azi printr-o grea încercare.

Gânduri învălmășite în tolba sufletului, frânturi de amintiri și visuri neterminate. Nimic nou, dar nu sunt niciodată mulțumită, nici măcar de împlinirile dorite de mult.

O camionetă verde sparge liniștea dimineții. O femeie trece prin fața ferestrei cu o plasă în mână, îmbrăcată tern și fără imaginație. Ce-o face Nic? Hainele sunt toate de strâns și așezat la locul lor. Aștept fetele. Delir bacovian, căci afară plouă sau a plouat, totul e gri și iarna pare o păcăleală…

Pe masă, un notebook îmbrăcat în piele – de ce-or fi toate maro azi? Casa e goală, prea mare pentru mine singură, prea mult spațiu de umplut peste tot…

În calendar, Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana. Telefonul sună deja. Nu știu să mint, nici măcar pentru cauze nobile.

Doamne, să fie bine azi!