De dimineață, când m-am trezit după o noapte cu somn puțin și rău, cerul era trandafiriu și soarele zâmbea , aruncându-și razele binefăcătoare peste pământul sărutat de frunzele ruginii ale toamnei. Pământul reavăn, al parcului din fața feresteri mele din bucătărie, unde sorbeam o cafea, presimțea bucuriile viitoare. Era unul dintre acele momente picturale care meritau să fie imortalizate și trimis  instantaneu către cineva căre să- vadă și să se bucure. Dar către cine? ...Așa că am renunțat și doar eu l-am contemplat fericită, iertat să-mi fie egoismul involuntar! 

E o zi frumoasă, chiar dacă sfârșitul lui noiembrie își cere drepturile: e un frig onest și molcom, în  parteneriat cu cerut însorit ce se vede acum, câteva ore mai târziu, printre ramurile golașe ale copacilor din fața ferestrei biroului meu, pe care îl ocup vremelnic, de câteva luni.

Ascult, printre sarcini de serviciu, acatistul Sfintei Ecaterina, cea atât de frumoasă, de înțeleaptă și apropiată sufletului. O dorință de sfințenie, de tăcere, de a fi cu cei dragi, de comuniune a inimilor și gândurilor. 

Înțeleaptă și frumoasă Sfânta Ecaterina, sună glasul psaltului, primește această mică rugăciune a noastră pentru iertare, pace, sănătate și ajutor în tot ce facem, în harul rugăciunii! 

Este atâta nevoie de mângâiere, pentru cei bătrâni, pentru cei săraci, pentru cei nefericiți, pentru cei lipsiți, pentru atâția oameni care cer pace și răspuns la rugăciunile lor în ascuns.