Depărtarea are şi ea binefacerile ei, căci, brusc, cei câţiva kilometri care ţin la distanţă doi oameni care în mod obişnuit se suportă cu greutate, fac ca animozităţile să se estompeze parcă de la sine şi relaţiile să se armonizeze cum nu se poate mai convenabil- pentru unii, fiindcă pentru alţii, cei amar de lucizi, aparenţele nu mai pot înşela nici măcar vremelnic!
Una dintre binefacerile deziluzionării- puţine, de altfel, şi deloc dezirabile!- este că poţi vedea mai uşor chipurile sufletului cele adevărate prin pânza convenienţelor şi a minciunilor de complezenţă, care fac parte din arsenalul convieţuirii civilizate.
Uiţi romanţiozităţile primitive cu care ţi-ai autohrănit o adolescenţă pâcloasă de provincială şi începi să conştienitezi că poţi suporta mai degrabă o tăcere egoistă decât o spovedanie "prietenească", pe fundalul unei compasiuni amicale şi, deopotrivă, ipocrite, care nu-ţi serveşte, drept vorbind, la nimic. Poate doar îţi amplifică sentimentele de inferioritate sau mai ştiu eu ce bazaconii psihanaliste de care, hotărât, n-ai nevoie, cel puţin nu acum când eşti asaltată din toate părţile cu iminenţa Crăciunului.
Aşa că va fi o seară caldă, pentru că termostatul centralei arată aproape 23 de grade, câteva eseuri de corectat- ultimele pe anul acesta, o baie plină de aromă, un film care să-ţi mângâie sufletul şi, până-atunci, old music...
Binecuvântată linişte şi banalitate cotidiană!!!