Sunt mai blondă, pentru că dimineață am reușit, în sfârșit, să ajung la coafor și sunt mai bogată. În speranțe că voi reuși să merg pe drumul nou pe care mi-l croiesc cu ajutorul lui Dumnezeu și care sper să fie cel bun, că voi reuși să-mi împlinesc, în sfârșit, un vis de atâta vreme crezut imposibil.
Azi m-am privit în oglindă și am înțeles că am îmbătrânit, că mi s-au adâncit ireversibil ridurile pe chip, că nu mai e nimic de făcut la astea... Încă mai sunt suficient de frumoasă pentru ochii care mă pot vedea. De ceilalți nu am nevoie.
Sunt mai blondă, da, și-am obținut asta fără prea mare efort, doar cu puțin mai mulți bani decât aș fi vrut. Sunt mai bogată în răspunsuri la întrebări, iar la asta a contribuit întâmplarea- adică modul în care bunului Dumnezeu îi place să umble incognito...
Sunt mai fragilă după atâta suferință, mai sceptică și mai puțin naivă, mai înțeleaptă și mai hotărâtă ca oricând să nu pierd și anii ce mi-au mai rămas pe amărăciuni.
Și da, așa terfelită sufletește, scuipată și cu urmele zecilor de cuțite ”prietenești” în scândura inimii, dezamăgită și cu biata-mi inocență pierdută, mă simt mult mai frumoasă. Așa, cum sunt acum, cu veșmântul meu cel ciuruit de viață și de trăire adevărată, nemăsluită a tot ce mi-a fost dat să trăiesc, sunt mai frumoasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu