De fiecare dată când ascult aria asta, îmi dau lacrimile. Nu știu exact de ce: poate de frumusețea muzicii, poate de emoția care mă cuprinde când ascult o voce splendidă, nu am reușit încă să-mi dau foarte bine seama- și, de fapt, nici nu contează!
Contează doar emoția pe care muzica reușește să-o producă, emoția magică prin care cred că Dumnezeu i-a dat o putere uriașă de a schimba sufletele oamenilor.
Am trăit o săptămână de emoții și de groază... Am descoperit, rând pe rând, urâțenie și monstruozitate în lume și-n sufletele celor din jur, chiar și-acolo unde nu mi-aș fi imaginat că pot fi... Eu, biata de mine, care, așa cum știu de mult, nu mă mai fac mare și nu mă mai vindec de naivitate!!!
Am văzut prea multă străinătate și prea mult rece în lume, deși afară e primăvară splendidă și-au înflorit copacii, și-am adus acasă primul braț de zambile albăstrii și le-am simțit deplin parfumul noaptea întreagă...
Deși lumea se îmbrăcă într-o nouă haină de sărbătoare, parfumată și plină de culori, ca să întâmpine Paștele!...
Mă dor până la lacrimi micimile lumii, mă fac să nu mai am speranță în viitor, îmi străpung platoșa cu care-am avut iluzia că am învățat în anii din urmă să mă apăr și nu mai știu să reacționez decât cu lacrimi...
Cel mai tare mă dezamăgește minciuna strecurată chiar și-n sufletele copiilor care, pentru mine, este aproape axiomatic că trebuie să fie puri și mai buni decât oamenii mari. Că ei nu pot fi răi, tocmai din pricină că n-au avut timp să se nărăvească-n rele, să se tăvălească în conformismul oamenilor mari, să fie ca ei... Dac-aș putea, i-aș feri pe toți de macularea lumii adulte, pe care eu însămi am resimțit-o atât de amar cândva!... Poate și de-asta mă încăpățânez să-i fac să iubească poezia, literatura, să-i încurajez să aibă visuri, să creadă-n ele, să lupte pentru împlinirea lor, să rămână frumoși...
Muzica deschide poarta spre cer... Cred cu tărie că muzica poate face ceea ce nimic altceva nu reușește: să vindece de urât, de slăbiciune- rănile lumii rele și pline de neiubire ...
Mă dor până la lacrimi micimile lumii, mă fac să nu mai am speranță în viitor, îmi străpung platoșa cu care-am avut iluzia că am învățat în anii din urmă să mă apăr și nu mai știu să reacționez decât cu lacrimi...
Cel mai tare mă dezamăgește minciuna strecurată chiar și-n sufletele copiilor care, pentru mine, este aproape axiomatic că trebuie să fie puri și mai buni decât oamenii mari. Că ei nu pot fi răi, tocmai din pricină că n-au avut timp să se nărăvească-n rele, să se tăvălească în conformismul oamenilor mari, să fie ca ei... Dac-aș putea, i-aș feri pe toți de macularea lumii adulte, pe care eu însămi am resimțit-o atât de amar cândva!... Poate și de-asta mă încăpățânez să-i fac să iubească poezia, literatura, să-i încurajez să aibă visuri, să creadă-n ele, să lupte pentru împlinirea lor, să rămână frumoși...
Muzica deschide poarta spre cer... Cred cu tărie că muzica poate face ceea ce nimic altceva nu reușește: să vindece de urât, de slăbiciune- rănile lumii rele și pline de neiubire ...
”Cielo e mar! l'etereo velo splende come un santo altar.
L'angiol mio verrà dal cielo? L'angiol mio verrà dal mare?
Qui l'attendo; ardente spira oggi il vento dell'amor.
Ah! quell'uom che vi sospira vi conquide, o sogni d'ôr!
Per l'aura fonda non appar né suol né monte.
L'orizzonte bacia l'onda! L'onda bacia l'orizzonte!
Qui nell'ombra, ov'io mi giacio coll'anelito del cor,
Vieni, o donna, vieni al bacio della vita e dell'amor...”
L'angiol mio verrà dal cielo? L'angiol mio verrà dal mare?
Qui l'attendo; ardente spira oggi il vento dell'amor.
Ah! quell'uom che vi sospira vi conquide, o sogni d'ôr!
Per l'aura fonda non appar né suol né monte.
L'orizzonte bacia l'onda! L'onda bacia l'orizzonte!
Qui nell'ombra, ov'io mi giacio coll'anelito del cor,
Vieni, o donna, vieni al bacio della vita e dell'amor...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu