Duduk

Ascult muzica armenească dintr-un instrument ciudat de melancolic, numit duduk, mănânc bomboane dulci-acrișoare cu fructe și citesc Balzac, ”Femeia la treizeci de ani”. Îmi fac singură mărțișorul sufletului meu și mi-e tare bine, deși afară e un cer cenușiu, care sfidează primăvara din calendar.
Mi-am prins la mână un șnur alb-roșu, împletind în simbolistica lui viața și moartea, vara și iarna, mai-știu-eu- ce, dar m-am conformat tradiției și simt că nimic rău nu mă mai poate atinge.
N-am niciun regret. nu-mi mai pare rău de nimic, probabil că experimentez fericirea simplă și inconștientă. De-ar fi toate zilele așa!...