Nu știu ce ni se întâmplă, ca rasă, ca popor, ca mentalitate, nu am explicații, că nu-s vreun fel de mafalda, habar n-am, pot doar să-mi pun întrebări și să-mi fac propriile mele teorii.
Nu am explicații, repet, doar mă uit la televizor și mă bucur, pentru că mi se confirmă cele mai intime convingeri ale mele: că Dumnezeu ne pune în inimi un sâmbure de rai și ne lasă libertatea ce să facem cu el: să-l ocrotim, să-l creștem și să-l facem să rodească sau să-l stârpim, prin indiferență și nepăsare.
Mă uit la televizor, la un om simplu, un om care povestește cu naturalețe despre cum e să fii om, să-ți pese de ceilalți, să-ți crească muguri din suflet și să facă flori. Flori de generozitate, de altruism, de sănătate și de moralitate.
Mă uit la un om, la niște oameni care povestesc cum s-au hotărât să plece la drum și să salveze niște oameni care sunt la necaz, la mare necaz... Să salveze niște vieți...
Mi se par atât de firești și de sănătoși la minte și la suflet, încât aproape că simt ca și cum aș lua o gură de aer proaspăt în piept când îi văd. Mi-amintește de mama, de tata, de ai mei de-acasă, care-au fost și lângă care mi-am petrecut copilăria și mi-am scos în lume aripile, înainte de a mi le zdreli în zidurile ridicate de viață...
Am fost copil crescut cu povești și cărți, fără tehnologie, fără televizor și fără lux. Copil care se bucura de mirosul de iarbă, de flori de tei, de fluturi alergați pe uliță, de mere furate de la vecini, de lucruri simple și desuete acum. Nimic idilic, modest și banal de tot, fără privilegii, în afară de hrana de-ajuns și haine curate și modeste. Și cărți, niciodată câte-as fi vrut, unele citite de mai multe ori, ca să-mi ostoiesc nevoia de frumos sau ... nu știu de ce, oricum, atunci nu îmi puneam deloc probleme existențiale atât de complexe...
Am crescut cu ideea că e normal să fii om, să-ți fie milă, să dai fără să aștepți ceva în schimb, să întinzi mâini celor de lângă tine simplu, ca și cum ai bea un pahar cu apă...
Poate de-asta m-o fi durând așa de tare nedreptățile pe care le văd zilele astea, lipsa de reacție la nevoia de ajutor a celor care aveau nevoie?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu