În curând, voi întra în cel de-al treizeci și nouălea solstițiu de vară. Sunt mândră de toate 39, căci le-am trăit așa cum m-a îndemnat inima mea: din toată, cu toată, fără de măsură în iubire, în suferință, în speranță, în ce-am avut mai bun și, poate, mai rău. Nu fac niciun bilanț, doar îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate, pentru bune și pentru rele, pentru oameni și pentru lecții, pentru soare și pentru ploi, pentru furtuni și pentru ierni înghețate, pentru lacrimi și pentru zâmbete.
Sunt un om viu: simt, iubesc, cred, sunt generoasă, mă necăjesc, condamn, uit, rescriu cu colțul de vis al inimii povești și dau șanse tuturor: să mă iubească sau să mă rănească, după cum le-or fi inimile.
M-a sunat mama, cu lacrimi și cu urări, ca să fie prima și să nu-mi strice somnul mâine dimineață. Grija ei m-a emoționat, m-a înduioșat nespus, căci e, ca și rugăciunile ei, cea mai mare și mai dulce dovadă de iubire pe care-o primesc. O iubesc, la rându-mi, și-i mulțumesc nespus. Mi-am amintit de tata, cu lacrimi și cu dor, azi, la biserică, în ziua Sfintei Treimi, în care-a plecat, în urmă cu 15 ani... Îi mulțumesc pentru tot ce mi-a dat în sufletul, în vinele, în ochii și-n carnea mea, peste viață și moarte, și-l iubesc la fel, nespus.
M-a sunat Marius, din însorita lui Portugalie, am petrecut cu prietenii mei în avans, căci unii dintre ei nu pot fi mâine lângă mine și știu că sunt iubită. Și sunt recunoscătoare.
Mi-am vopsit unghiile roșii ca sângele, ca viața din mine și din inima mea și zâmbesc. Știu că-n mine și-n ochii mei e strânsă lumea întreagă și e un dar pentru cine o va vrea și-o va merita. Și că acest al treizeci și nouălea solstițiu de vară e doar începutul un altfel de început al vieții mele, pe care-am decis s-o rescriu definitiv în lumină. Mulțumesc, Doamne!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu